DOLIU ÎN TIMIŞOARA. A murit în urma unei banale intervenţii la inimă. Acuzaţii de malpraxis

Avea 60 de ani și aștepta ca exact în acest an să iasă la pensie. Acasă avea o nepoțică de 7 ani pe care o adora. Femeia despre care vorbim la trecut a murit în spital, în luna februarie, la Timișoara, după o banală și comună intervenție minim invazivă. Chirurgul care a condus intervenția a asigurat-o că nu are de ce să-și facă griji, că totul va dura 30 de minute, iar apoi se va trezi și își va vedea de viață. De trezit, nu s-a mai trezit deplin, iar după trei săptămâni a murit pe patul de spital, sub ochii neputincioși ai rudelor și cadrelor medicale, care știau că nu mai au ce să-i facă.
Iulian Tudor
25 dec. 2019, 08:32
DOLIU ÎN TIMIŞOARA. A murit în urma unei banale intervenţii la inimă. Acuzaţii de malpraxis

Acum, fiul ei încearcă să atragă atenția asupra cazului mamei lui, încearcă să facă personalul medical mai „conștient” de responsabilitatea enormă pe care o are atunci când ia inima unui om în mână, la propriu, scrie aradon.ro. La aproape un an de zile de la decesul mamei sale, fiul își caută dreptatea. Acuzația pe care o aduce membrilor echipei care a operat-o pe mama sa este de malpraxis. Dar cum s-a ajuns aici și ce s-a întâmplat cu femeia de 60 de ani? De ce și cum a decedat după o intervenție medicală care nu presupunea niciun risc major?

Citeşte şi Detalii cutremurătoare despre moartea fiicei afaceristului din Cluj. Cum a fost găsită fata

Femeia avea o viață normală, era angajată, era activă. Nu a avut probleme de sănătate. Într-o zi, prietena femeii, o asistentă medicală la Secția Cardiologie din cadrul Spitalului Județean Arad, în urma unei discuții purtate la cafea, a chemat-o să-i efectueze un EKG. Asistenta urma să se pensioneze și voia să-i efectueze prietenei sale examenul „așa, să fim sigure, că cine știe…”. Așa a fost descoperită, în fapt, problema femeii de 60 de ani.
EKG-ul, dar și investigațiile medicale efectuate ulterior au relevat faptul că femeia – care nu avea niciun simptom – s-a născut cu două cămăruțe la valvă aortică, nu cu trei așa cum este normal. În timp, pe măsură ce a înaintat în vârstă, iar cele două valve făceau „muncă” cât pentru trei, pereții acesteia s-au subțiat din cauza suprasolicitării.
Cardiologi din Arad, Timișoara și Cluj – la care s-a dus femeia pentru investigații și diagnostic – i-au spus că trebuie să se opereze, să-i fie înlocuită valva cu una biologică – adică de la un animal – pentru că riscă să facă un infarct în orice moment sau să leșine, pe scurt „să i se taie filmul”. Femeia a optat să fie operată la Timișoara, la Institutul de Boli Cardiovasculare, deși i-a fost o teamă teribilă de intervenție, după cum ne-a povestit fiul ei. A avut parcă o presimțire. Atât de puternică a fost aceasta încât a insistat în repetate rânduri să-i dea fiului codurile pin de la carduri „că nu ști niciodată ce se poate întâmpla”.

Fără risc

Intervenția a fost prezentată atât familiei, cât și femeii ca fiind fără niciun risc major, având în vedere starea de sănătate a pacientei, că la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara asemenea intervenții sunt de rutină și că intervenția chirugicală la care va fi supusă femeia este realizată prin ministernotomie, procedură cunoscută ca fiind minim invazivă. Și cum să nu ai încredere în medici cu astfel de asigurări? Le pui inima în mână, la propriu. Trebuie să ai încredere. Și în majoritatea cazurilor totul decurge bine.
Nu asta s-a întâmplat și aici. Și asta pentru că unul dintre lucrurile pe care l-au făcut cei șapte chirurgi și asistenți care au intrat cu pacienta în vârstă de 60 de ani în sala de operații a fost să pună în funcțiune un aparat care trebuia să scoată sângele din corpul femeii și să îl introducă din nou, în timp ce chirurgul înlocuia valva. În acest punct al intervenției inima femeii trebuind să fie secată de sânge, adică albă, pentru ca medicul să vadă exact ce lucrează. Doar că, pe lângă sânge, aparatul a introdus și aer în organismul femeii, aer care a ajuns la cap, provocându-i multiple accidente vasculare cerebrale, urmate de edem cerebral, inducându-i și coma de gradul III/IV în ultima fază. După aproximativ trei săptămâni de la intervenție, a survenit decesul.

Veștile

După încheierea intervenției, familia, care aștepta vești de la chirurgul care-i asigurase că intervenția e banală și fără riscuri majore, a fost informată că trebuie să aștepte ca femeia să se trezească, medicul arătându-se rezervat în privința stării de sănătate a pacientei sale. Ulterior, chirurgul a povestit familiei femeii că, în timpul operației pe care o efectua, a văzut cum pompa care trebuia să asigure circulația sângelui avea aer înăuntru și că imediat după observație a luat măsurile necesare pentru eliminarea aerului. Târziu și ineficient. Nu se știe câte minute au trecut până a fost observat aerul care mergea spre creierul femeii. Cert este că creierul i-a fost afectat în mod ireversibil.

Malpraxis?

În raportul întocmit de Comisia de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timișoara se arată, șocant, că timpul scurt de oprire a pompei nu explică accidentul vascular și, prin urmare, logic nu este vorba de malpraxis. Asta în condițiile în care nimeni nu a putut specifica pentru cât timp pompa a introdus aer în creierul femeii. Însă unul dintre experții care au fost desemnați de Comisia de malpaxis a făcut opinie separată și, în baza documentelor care i-au fost puse la dispoziție, în afară de raportul autopsiei (în ciuda solicitărilor avocaților fiului femeii decedate, acesta nu a ajuns nici la ei, nici la experți), a concluzionat că „rezultă o legătură de cauzalitate între incidentul intraoperator și decesul bolnavei, constatând existența malpraxisului”. Acum, fiul femeii de 60 de ani moartă la spitalul din Timişoara îşi caută dreptatea în justiţie.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
De ce Neluțu Varga l-a dat afară omul-cheie de la CFR Cluj? Dezvăluiri de ultimă oră. Exclusiv
Capital.ro
Pensia minimă în 2026. Cine beneficiază de bani în plus și ce trebuie să știe pensionarii români
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România