Donald Trump emite un ordin executiv pentru ieftinirea medicamentelor

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că va emite un ordin executiv pentru ieftinirea medicamentelor, transmite AFP.
Iulian Tudor
05 iul. 2019, 20:08
Donald Trump emite un ordin executiv pentru ieftinirea medicamentelor

„Mi-ar plăcea ca democraţii să discute din nou despre infrastructură, despre preţul medicamentelor. Vom anunţat ceva foarte curând, legi” pentru aplicarea celor mai favorabile preţuri la medicamente, a declarat preşedintele presei de la Casa Albă

„De ani întregi, alte ţări plătesc mai puţin decât noi pentru medicamente, adesea cu 60%, 70% mai ieftin”, a adăugat el, promiţând că administraţia sa va elabora în curând texte de legi care vor obliga la alinierea preţurilor din SUA cu cele mai scăzute din alte ţări. „Vom face ceva sub forma unui ordin executiv”, a precizat el.

Trump a cerut de mai multe ori industriei farmaceutice să scadă preţurile medicamentelor, care în SUA sunt printre cele mai ridicate din lume şi peste nivelul din ţările vecine – Canada şi Mexicul. În mai anul trecut, el a vorbit despre posibilitatea eliminării din circuit a intermediarilor, despre care a afirmat că s-au îmbogăţit.

În ciuda presiunilor preşedintelui, concernul Pfizer a crescut în ianuarie preţurile pentru 41 de medicamente, reprezentând 10% din portofoliul său, reaminteşte AFP.

Anunţul de vineri a afectat cotaţiile la bursă ale companiilor farmaceutice; acţiunile Johnson & Johnson au scăzut cu aproape 1%, cele ale Merck cu peste un procent, iar cele ale Pfizer şi ale Bristol-Myers Squibb cu aproximativ 0,5%, la orele 18.00 GMT.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT