Președintele american Donald Trump l-a acuzat duminică pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că ‘nu vrea să pună capăt’ războiului cu Rusia, pe fondul unei recente reizbucniri a tensiunilor dintre Washington și Kiev, notează AFP.
„Nu vrea să pună capăt acestui război și, probabil, nu a vrut niciodată”, l-a atacat președintele american pe platforma sa Truth Social. În schimb, „EU VREAU CA ACEST RÃZBOI SÃ SE TERMINE”, a scris el, într-un mesaj care justifică recentele sale decizii favorabile Moscovei.
Un decret prezidențial al lui Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni americane vineri, iar un acord între Washington și Moscova care permite Statelor Unite să importe motorină rusească a fost anunțat cu câteva zile mai devreme.
„Negociez pacea în războiul dintre Rusia și Ucraina și nu vreau să fac nimic care ar îndepărta prostește Rusia de la masa negocierilor’, s-a mai apărat Donald Trump, afirmând că se înregistrează ‘mari progrese’.
Președintele republican a repetat, de asemenea, legătura pe care o face între atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești și explozia prețurilor la motorină la pompă – una dintre mizele majore ale iminentelor alegeri legislative americane de la jumătatea mandatului.
„Zelenski vizează rafinăriile din Rusia știind că aceste atacuri afectează grav piețele globale de motorină, inclusiv în Statele Unite. Fermierii, crescătorii de animale și companiile de toate tipurile suferă enorm din această cauză”, a afirmat el.
Prețurile produselor petroliere rafinate, în special ale motorinei, au crescut semnificativ de la primele lovituri israeliano-americane în Iran de la sfârșitul lunii februarie, în special din cauza pagubelor aduse infrastructurii energetice din regiune și a dificultăților de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz. Atacurile ucrainene asupra infrastructurii rusești au alimentat, de asemenea, creșterea prețurilor, lipsind piața de multe barili de motorină.
Într-o tentativă de aplanare a tensiunilor, Volodimir Zelenski a declarat mai devreme în cursul zilei că este ‘recunoscător’ pentru reluarea de către Washington a partajării de informații secrete care permit alertarea Kievului cu privire la atacurile rusești cu rachete balistice, după o întrerupere de ‘trei zile’.
Joi, Donald Trump a calificat drept o ‘rușine’ reluarea de către Kiev a atacurilor asupra rafinăriilor rusești.
„Cred că este mai greu de lucrat cu Zelenski decât cu (Vladimir) Putin”, a subliniat președintele american.
Zelenski acuză SUA că au încetinit Starlink și livrările de rachete Patriot
Relațiile dintre Ucraina și Statele Unite s-au deteriorat, iar Volodimir Zelenski consideră că unele măsuri luate de administrația președintelui Donald Trump urmăresc să pună presiune asupra Kievului pentru a accepta încheierea războiului în condiții dezavantajoase.
Președintele ucrainean susține că Washingtonul a luat o serie de decizii pe care le consideră ostile Ucrainei.
„Cred că au fost luate măsuri pentru a convinge Ucraina să capituleze. Nu spun că acesta este exact obiectivul urmărit de partenerii noștri. Nu vreau să cred că partenerii noștri americani consideră că războiul împotriva Rusiei poate fi încheiat mai repede pe seama Ucrainei. Dar exact această impresie o lasă”, a declarat Zelenski duminică la Kiev, într-un interviu acordat Bloomberg.
Președintele ucrainean susține că Statele Unite au încetinit în mod deliberat conexiunile la internet prin Starlink, serviciu folosit de militarii ucraineni pentru comunicațiile de pe front.
De asemenea, el a acuzat Washingtonul că întârzie livrările de rachete interceptoare Patriot. Acestea sunt folosite de Ucraina pentru a doborî rachetele balistice lansate de Rusia, care reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru orașele ucrainene.
O altă nemulțumire a lui Zelenski este legată de cererea lui Donald Trump ca armata ucraineană să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești. Administrația americană susține însă că atacurile au contribuit la scumpirea motorinei.
Liderul ucrainean spune că aceste atacuri urmăresc să reducă producția de combustibili și veniturile din care Rusia își finanțează războiul. Potrivit lui Zelenski, un impact mult mai mare asupra aprovizionării mondiale cu petrol și combustibili l-a avut războiul dintre Statele Unite și Iran.
Schimb cu SUA: Rachete Patriot pentru oprirea atacurilor
Președintele ucrainean a declarat că i-a propus lui Donald Trump un schimb: Ucraina să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești, iar Statele Unite să furnizeze mai multe rachete Patriot pentru apărarea orașelor și a infrastructurii energetice.
„Ultima mea propunere a fost aceasta: noi nu atacăm producția de motorină din Rusia, iar voi ne oferiți rachete Patriot pentru a ne proteja obiectivele. Dar ei (SUA, n.r.) vor doar să încetăm atacurile asupra motorinei. Iar dacă nu o facem, ne vor tăia accesul la anumite lucruri”, a spus Zelenski.
Liderul Ucrainei se teme că presiunile Washingtonului vor crește înaintea alegerilor pentru Congresul SUA, deoarece Trump vrea să evite scumpirea combustibililor în America, care i-ar putea costa voturi pe republicani.
Zelenski, despre relațiile cu SUA după alegeri
În ciuda tensiunilor, președintele ucrainean crede că relațiile cu Washingtonul s-ar putea îmbunătăți după alegerile programate pe 3 noiembrie.
„În timpul alegerilor, lupta politică devine foarte agresivă. Trecem acum printr-o încercare grea, dar după alegeri cred că lucrurile se vor liniști”, a declarat Zelenski.
Întrebat despre încercările de a îmbunătăți relațiile cu Statele Unite, liderul ucrainean a explicat că nu poate aștepta până când situația devine critică pentru țara sa.
„Cred că, atunci când riscurile pentru Ucraina pot căpăta proporțiile unui tsunami, trebuie să intervenim cât furtuna este încă moderată. Din punctul meu de vedere, miza este mult mai mare decât acordul privind motorina”, a spus președintele ucrainean, referindu-se la înțelegerea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, care permite Rusiei să vândă din nou motorină către Statele Unite și pe alte piețe internaționale, pentru a contribui la scăderea prețurilor combustibililor.
Potrivit lui Zelenski, această înțelegere va aduce Rusiei mai mulți bani pentru continuarea războiului.
Trump susține că „Franța arde”, o țară „distrusă” de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
DOCUMENT Nicușor Dan a promulgat legea, se schimbă pensiile românilor după model american
‘Franța arde! Imigrația dintr-o lume complet diferită, de la oameni cu ură în inimile lor, a distrus această țară cândva măreață’, a scris președintele american duminică într-un mesaj pe platforma sa de socializare Truth Social.
‘Închideți granițele și preluați controlul, înainte să fie prea târziu!’, a adăugat el.
Scenele de ‘haos’ din Franța care au umbrit ziua de mobilizare de sâmbătă împotriva ‘costului ridicat al vieții’ au șocat presa internațională, pentru care aceste violențe semnalează amurgul macronismului și pregătesc scena pentru un duel între extreme cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, mai scrie AFP.