Donald Trump salută începerea destructurării unei baze pentru lansarea de sateliţi în Coreea de Nord

Preşedintele american Donald Trump a salutat marţi începerea destructurării de către Phenian a principalei sale baze de lansare de sateliţi, văzută ca fiind un loc de testare a rachetelor balistice intercontinentale nord-coreene, transmite AFP.
Romania TV
24 iul. 2018, 20:01
Donald Trump salută începerea destructurării unei baze pentru lansarea de sateliţi în Coreea de Nord

„Noi imagini de astăzi arată că Coreea de Nord a început procesul de destructurare a unei baze importante de lansare de rachete, iar noi suntem sensibili la asta”, a declarat Trump, evocând „întâlnirea fantastică” avută cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, la Singapore, în iunie.

Potrivit 38 North, site consacrat analizei evoluţiilor din Coreea de Nord, imagini luate prin satelit, din 20 şi 22 iulie, ale bazei de lansări de la Sohae arată că o instalaţie montată pe şine, pe care sunt asamblate rachetele înainte de a fi lansate, a început să fie dezmembrată.

În plus, un banc de testare pentru reactoarele de rachete a început de asemenea să fie demontat.

Întrebat pe această temă la Palo Alto (California), la finalul unei reuniuni Statele Unite-Australia, şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a apreciat imaginile drept „total coerente” cu angajamentele luate de Kim Jong Un în iunie.

„Am cerut să existe inspectori pe teren atunci când acest banc de testare pentru reactoare va fi dezmembrat, confom angajamentelor” liderului nord-coreean, a indicat Pompeo, într-o conferinţă de presă.

Coreea de Nord „trebuie să se denuclearizeze complet, este ceea ce s-a angajat să facă preşedintele Kim şi ceea ce lumea aşteaptă”, a adăugat el.

În privinţa dosarului referitor la repatrierea rămăşiţelor soldaţilor americani ucişi în Războiul din Coreea (1950-1953), care s-a dovedit a fi mai complicat decât s-a preconizat, preşedintele american s-a arătat din nou optimist.

„Cred că acest proces va începe foarte curând”, a afirmat Trump, vorbind în faţa unor veterani la Kansas City, în Missouri.

Repatrierea primelor rămăşiţe ale unor soldaţi americani a fost anunţată ca iminentă în mai multe rânduri de la mijlocul lunii iunie, dar acţiunea nu a avut încă loc, încheie AFP. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cele mai tari glume după ce Ianis Hagi a fost lăsat în afara lotului la meciul România – Bosnia. Foto
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Cât este indemnizația de șomaj în 2026 și cât timp o poți primi. Peste 5.400 de șomeri erau înregistrați în București la finalul verii
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte