Donald Trump şi Viktor Orban au aceeaşi poziţie faţă de migraţia ilegală: au făcut „ceea ce trebuie”

Premierul ungar Viktor Orban a fost primit luni la Casa Albă de preşedintele american Donald Trump, prilej cu care cei doi lideri au exprimat poziţii apropiate în privinţa migraţiei, relatează dpa şi MTI.
Iulian Tudor
14 mai 2019, 08:05
Donald Trump şi Viktor Orban au aceeaşi poziţie faţă de migraţia ilegală: au făcut

Orban „a făcut ceea ce trebuie, spun mulţi, în privinţa migraţiei”, a declarat Trump, salutându-şi oaspetele drept un dur „foarte respectat” în Europa şi care a reuşit să-şi menţină ţara în siguranţă.

„Sunt foarte mândru să fiu alături de preşedintele SUA în lupta împotriva migraţiei ilegale şi a terorismului şi pentru protejarea comunităţilor creştine din întreaga lume”, a afirmat la rândul său Viktor Orban, primul şef de guvern ungar care vizitează Casa Albă după 14 ani.

Convorbirile bilaterale au început cu o reuniune cu uşile închise la care au mai luat parte ministrul ungar de externe Peter Szijjarto şi consilierul pentru securitate naţională al SUA John Bolton. După convorbiri, care au durat mai mult decât era prevăzut, notează MTI, Orban a declarat că în cursul întâlnirii cei doi au consolidat relaţiile strategice dintre ţările lor în mai multe domenii, inclusiv în cel economic, politic şi al relaţiilor de securitate.

Vizita premierului ungar este însă una controversată, o serie de personalităţi din Senatul american, atât din rândul republicanilor, cât şi al democraţilor, avertizând de mai multă vreme că de când acesta se află la putere democraţia din Ungaria s-a „erodat în mod semnificativ”. Legislatorii americani şi-au exprimat de asemenea preocuparea în legătură cu relaţiile apropiate ale lui Orban cu Moscova, inclusiv în ce priveşte tranzacţiile cu energie.

La Washington, Viktor Orban a evitat să răspundă la întrebările presei cu privire la represiunea din ţara sa, subliniind că guvernul său a fost ales de mai multe ori de electoratul ungar, notează dpa.

În faţa camerelor, Donald Trump nu a făcut presiuni asupra musafirului său în legătură cu cheltuielile pentru apărare ale Ungariei, care sunt cu mult sub ţinta de minim 2% din PIB pentru nerespectarea căreia preşedintele american îşi critică cu regularitate aliaţii din NATO.

Chiar înainte de întâlnirea celor doi de luni, un înalt oficial american scosese în evidenţă bugetul militar scăzut al Ungariei, angajându-se că acest aspect va fi abordat în convorbirile dintre Trump şi Orban, împreună cu problema dependenţei europene de energia rusă şi preocupările SUA legat de ascensiunea companiilor chineze de IT. Oficiali americani au afirmat totodată că pe agenda celor doi figurau şi potenţiale vânzări de armament.

Într-un interviu acordat revistei The Atlantic, ambasadorul SUA în Ungaria, David Cornstein, a comentat în legătură cu termenul de „democraţie iliberală” folosit de Viktor Orban pentru a-şi descrie regimul. „Pot să vă spun, cunoscându-l pe (actualul) preşedinte (american Donald Trump) de 25-30 de ani buni, că i-ar plăcea să fie în situaţia în care este Viktor Orban, dar nu este”, a spus Cornstein în interviul publicat săptămâna trecută.

Atât Trump, cât şi Orban se plasează pe poziţii dure în privinţa imigraţiei şi i-au criticat de mai multe ori pe migranţi, îmbrăţişând totodată o formă de naţionalism despre care criticii spun că se învecinează cu xenofobia. Mai mult, amândoi l-au criticat pe filantropul liberal evreu George Soros. Problema antisemitismului în Europa, inclusiv în Ungaria, şi poziţia generală a lui Orban împotriva migranţilor continuă să creeze îngrijorare în rândul oficialilor americani.

Donald Trump a admis, pe un ton mucalit, în faţa reporterilor de la Casa Albă că atât el, cât şi Orban sunt „un pic controversaţi, dar e OK”. În ce-l priveşte, Viktor Orban a amintit ziariştilor că a mai fost la Casa Albă cu 18 ani în urmă (în timpul lui George W.Bush) şi a „simţit diferenţa”. „Acum este un altfel de leadership, cu politici mai ambiţioase”, a apreciat premierul ungar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir aruncă bomba: „Mihai Stoica poate să se ducă la Rapid. Șucu e o savarină pe lângă Gigi Becali!”
Capital.ro
Surpriză pe piața muncii din România. Unde vor să se angajeze românii trecuți de 60 de ani
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România