Doru Buşcu scrie în Caţavencii despre Nobelul pentru literatură şi obsesia românească a Premiului

E o obsesie anuală, un meteorit pe care încercăm să-l capturăm cu țara, ca pompierii cu pătura întinsă, și care a dispărut din nou, pe o traiectorie previzibilă, pentru următorii zece ani. Forța de atracție a unui popor mic, greu traductibil, nu se poate măsura cu gravitația globală. Criteriile suedeze nu sînt suedeze. Sînt politice, mondiale, frustrante și, uneori, antiliterare.

Pentru a douăzecea oară la rînd, Nobelul românesc a stat în spinarea lui Cărtărescu. Cine e Cărtărescu? E un scriitor mare sau doar un om harnic? Nici publicul și nici critica literară nu au un răspuns scurt. Paul Valery a fost întrebat de o cucoană, dacă fiul ei, un tînăr poet, are talent. I-a răspuns: „Doamnă, talent nu are sigur. Poate are geniu, dar eu la geniu nu mă pricep”.

Poate că peste opera lui Cărtărescu trebuie să treacă un pic istoria, fiindcă oamenii nu sînt îndeajuns de hotărîți. Pînă una alta, el este un scriitor important și autentic, cel mai serios scriitor român al ultimilor zece-douăzeci de ani. Scriitorii sînt acei oameni cărora le e mai greu să scrie decît celorlalți oameni, zice pe undeva Thomas Mann.

Urmărește-ne în Discover