Dosar penal pentru abuz în serviciu, după ce primarul Gheorghe Falcă a extins aria de parcare cu plată

Poliţiştii şi procurorii au început cercetări in rem pentru abuz în serviciu, după ce primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a emis o dispoziţie prin care se extinde sistemul de parcare cu plată din oraş. Cercetările au fost începute în urma unei sesizări a unui om de afaceri, care susţine că, din octombrie, şoferii sunt taxaţi ilegal pe unele străzi, pentru că regulemantul de parcare nu a fost modificat în Consiliul Local, în timp ce Falcă declară că dispoziţia sa a primit avizul de legalitate de la juriştii Primăriei.
Filip Stan
15 ian. 2018, 12:53
Dosar penal pentru abuz în serviciu, după ce primarul Gheorghe Falcă a extins aria de parcare cu plată

Omul de afaceri arădean Leontin Aslău a declarat că în urma unei sesizări pe care a depus-o la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu, vizându-se extinderea sistemului de parcare cu plată din oraş printr-o dispoziţie a primarului Gheorghe Falcă (PNL).

Conform sesizării, Falcă a emis în luna august dispoziţia în urma căreia parcarea cu plată a fost introdusă şi pe alte străzi faţă de cele prevăzute în regulamentul aprobat de Consiliul Local, iar taxarea şoferilor s-a făcut începând cu 15 octombrie 2017.

„Primarul a dat dispoziţia în luna august, având ca scop extinderea parcării cu plată în oraş, în condiţiile în care acest lucru se putea face doar prin hotărâre a Consiliului Local. Dispoziţia lui Falcă modifica o dispoziţie mai veche, ce făcea trimitere la regulamentul de parcare aprobat în 2006, dar care a fost abrogat de Consiliul Local în anul 2014, când s-a adoptat un alt act administrativ privitor la parcări. Nu doar că o dispoziţie emisă de primar nu poate modifica o hotărâre a Consiliului Local, dar nu poate modifica nici măcar o dispoziţie dată anterior. Cel mai grav este că de luni de zile Primăria, prin societatea Recons, care administrează parcările, taxează ilegal şoferii”, a declarat pentru News.ro omul de afaceri.

Leontin Aslău, care a transmis sesizarea şi Prefecturii, spune că pe străzile pe care a fost introdusă parcarea cu plată în urma dispoziţiei primarului nu au fost montate nici până în prezent aparate de emis bilete, astfel că şoferii au posibilitatea de a plăti doar prin SMS sau să-şi facă abonament lunar. În caz contrar, ei riscă amendă de la 100 la 120 de lei.

Poliţiştii au trimis dosarul procurorilor, care au dispus începerea cercetărilor in rem pentru abuz în serviciu.

„Dosarul a fost înregistrat în 9 ianuarie, având numărul 194/2018. A fost trimis înapoi Poliţiei pentru începerea cercetărilor in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Antonela Ianotă.

Contactat de News.ro, primarul Gheorghe Falcă a spus că din punctul său de vedere dispoziţia semnată este legală, pentru că a primit avizul juriştilor.

„Dispoziţiile de primar sunt avizate de Secretariatul juridic şi trebuie sa fie atacate în contecios administrativ de Prefectură, dacă sunt probleme. Nu ne surprinde faptul că domnul Aslău a mai depus o sesizare, doar la Primărie depune 10 – 15 reclamaţii sau petiţii pe an”, a declarat primarul.

Până în prezent, Prefectura Arad nu a atacat în contencios administrativ dispoziţia 3206/19.08.2017, emisă de primar.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT