Dosarul COLECTIV, trimis în judecată. Patronii, acuzaţi de ucidere din culpă

Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul "Colectiv", patronii clubului şi reprezentanţii firmei de artificii, urmând să fie judecaţi de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 pentru ucidere din culpă.
Filip Stan
28 apr. 2016, 16:34
Dosarul COLECTIV, trimis în judecată. Patronii, acuzaţi de ucidere din culpă

Un număr de 139 de persoane, 11 unități spitalicești și 5 instituții s-au constituit părți civile în dosarul Colectiv.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, trimiterea în judecată cu privire la infracțiunea de vătămare corporală vizează la acest moment numai actele materiale cu privire la 20 de persoane vătămate față de care au fost finalizate investigațiile medico-legale.

La data de 29 aprilie se va lua în discuţie primul termen al procesului, în care judecătorii vor verifica măsurile preventive dispuse în dosar.

Alin Anastasescu, Paul Gancea, Costin Mincu, cei trei proprietari ai clubului Colectiv, dar şi Daniela Niţă, Cristian Niţă şi Viorel Zaharia, reprezentanţi ai firmei de la care erau artificiile din Colectiv sunt în prezent cercetaţi sub control judiciar, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„În indolenţa vecină cu intenţia, la organizarea spectacolelor, prin clauze contractuale inculpaţii au impus repetat condiţii de atragere a unui public cât mai numeros în beneficiul propriei societăţi, deşi erau conştienţi de riscurile datorate spaţiului impropriu şi măsurilor neluate privind situaţiile de urgenţă”, susţineau procurorii într-un draft al rechizitoriului.

In incinta clubului Colectiv, exista un afiş, într-un loc vizibil, în care în care se anunţa că se interzice folosirea focul şi a articolelor pirotehnice în cadrul clubului, inclusiv „spectacole cu foc deschis şi jocuri de artificii”, măsură despre care anchetatorii susţin că era una formală, întrucât spectacole pirotehnice s-au folosit şi în alte rânduri.

În urma incendiului izbucnit la data de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din Capitală au murit 64 de persoane.

În rechizitoriul, se mai arată că SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL sunt trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

CITEŞTE ŞI Rechizitoriul în dosarul Colectiv, finalizat. Ce acuzaţii li se aduc patronilor după ce 64 de tineri şi-au pierdut viaţa

Patronii clubului Colectiv, George-Alin Anastasescu, Paul-Cătălin Gancea şi Costin Mincu sunt acuzaţi că „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, Bucureşti, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara zilei de 30.10.2015 şi morţii a 64 de persoane”.

Procurorii mai susţin că în calitate de administratori ai clubului SC Colectiv Club SRL, cei trei „nu au asigurat în societate cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi ale clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire, suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător (…) nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Colectiv Club SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

VEZI ŞI COLECTIV. Dosarele medicale ale 13 tineri morţi după INCENDIU. Cauza: SEPTICEMIE

Daniela Ioana Niţă, patroana firmei de artificii, este acuzată că „în calitate de administrator al S.C. Golden Ideas Fireworks Artists S.R.L., a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice «fântână de scenă», neînsoţite de fişe tehnice, care, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spaţiu deschis şi amplasate în poziţie verticală, pe un suport stabil şi plat, şi, în aceste condiţii, fără efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice şi fără un instructaj privind noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), i-a însărcinat pe pirotehniştii Moise Marian şi Zaharia Viorel să monteze şi să acţioneze la data de 30.10.2015 elementele pirotehnice într-un spaţiu închis, respectiv incinta clubului Colectiv, cunoscând faptul că la evenimentul organizat vor fi prezente numeroase persoane – cu consecinţa producerii unui incendiu în seara zilei de 30.10.2015 şi decesului a 64 persoane.”

Unul dintre angajaţii firmei de artificii, Viorel Zaharia, este judecat şi el pentru ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul ami multor persoane şi vătămare corporală din culpă.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Benzină la 7 lei și motorină la 7,5 lei „prin forță”. Tarifele de rechiziție impuse de stat sunt cu mult sub prețul pieței libere
Capital.ro
Noua carte de identitate electronică. Decizii privind noul buletin electronic. Ce trebuie să știe românii
Playtech.ro
Indicatorul auto alb-negru cu un radar în mijloc. Ce înseamnă, cui se adresează şi unde a fost deja montat
Adevarul
Cum poți să faci grătar la curte, fără teama că vei fi amendat
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drama neștiută a Andreei, asistenta de 31 de ani din Târgu Jiu care și-a pus capăt zilelor. În urmă cu patru luni a fost abuzată de trei indivizi
iamsport.ro
Gabi Tamaș, acuzat că și-ar fi ieșit din minți și ar fi agresat mai multe persoane la Survivor! Ar fi lansat și ”amenințări de o brutalitate șocantă la adresa femeilor din staff”
MediaFlux
Breaking News: CNA închide Realitatea Plus din cauza amenzilor neplătite! Licența postului TV a fost retrasă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj