DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Fostul general DIE, arestat. Vicepreşedintele BRD, cercetat în libertate

Şase persoane, între care şi Mihai Stan, Daniel Ruse, şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu, au primit sâmbătă mandate de arestare preventivă pentru 29 de zi în dosarul fraudelor bancare. Alţi zece complici şi-au primit mandatele de arestare la Călăraşi. Vicepreşedintele BRD, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, va fi cercetat în libertate, au decis magistraţii Tribunalului Bucureşti.
Romania TV
03 nov. 2012, 16:19
DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Fostul general DIE, arestat. Vicepreşedintele BRD, cercetat în libertate

UPDATE 20.10 Magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis sâmbătă mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a şase membri ai grupării din dosarul fraudelor bancare. Între cei arestaţi se află şi Mihai Stan, unul dintre liderii reţelei, în ciuda faptului că iniţial a fugit de anchetatori, Daniel Ruse, şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu.

În cazul a 19 persoane cercetate în dosarul fraudelor bancare, magistraţii au decis că nu este necesară arestarea. Astfel, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte Băncii Române de Dezvoltare (BRD), va fi cercetat în libertate.

Potrivit Mediafax, instanţa a mai dispus în cazul a doi dintre inculpaţi măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, iar pentru alţi 16 interdicţia de a nu părăsi localitatea.

Lider al grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, a încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT.

Mihai Stan este acuzat că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale „să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pntru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)”, precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.

Totodată, Mihai Stan ar folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), „în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancre din România”, arată DIICOT.

Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.

Mihai Stan se prezenta la bănci sub identităţi false, depunând copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei persoane.

Magistraţii de la Tribunalul Călăraşi au emis, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a zece persoane implicate în dosarul fraudelor bancare. În total, în acest caz au fost reţinute 35 de persoane, dar pentru zece dintre ele s-a cerut arestarea la Tribunalul Călăraşi.

La Bucureşti, procesul s-a terminat la ora 4 dimineaţa. Aşa că judecătorul a amânat pronunţarea pentru diseară. Tribunalul Bucureşti va lua o decizie sâmbătă seară, în jurul orei 20.00. Până atunci, vicepreşedintele BRD şi fostul general SIE Dragoş Diaconescu au plecat acasă.

„În ceea ce-l priveşte pe clientul meu, Claudiu Cercel, nu sunt probe, nici indicii temeinice. Este un om nevinovat. Lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică”, a declarat avocatul Nasty Vlădoiu, adăugând că reţinerile au fost abuzive.

AFLĂ CUM FUNCŢIONA REŢEAUA DIN DOSARUL FRAUDELOR BANCARE

În perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Radu Drăgușin merge în Italia pentru vizita medicală! Când ajunge internaționalul român. Update
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?