Dosarul în care TRAIAN BĂSESCU este acuzat de ŞANTAJ, redeschis de procurori

Traian Băsescu, rămas fără imunitate după încheierea mandatului de preşedinte, ajunge în justiţie. Procurorii Parchetului General au decis să redeschidă dosarul în care social-democrata Gabriela Firea îl acuză de şantaj pe fostul şef al statului, informează România TV. Procurorii vor decide dacă Băsescu va fi sau nu urmărit penal. 
Ionela Marcu
30 dec. 2014, 11:11
Dosarul în care TRAIAN BĂSESCU este acuzat de ŞANTAJ, redeschis de procurori

Procurorii au decis reluarea anchetei la data de 22 decembrie, la numai o zi după încetarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.

Astfel, potrivit România TV, în dosar s-a dispus, prin ordonanţă, reluarea urmăririi penale (pentru fapte, nu pentru persoane) ca urmare a încetării cauzei de supendare.

Ancheta fusese suspendată întrucât Traian Băsescu beneficia de imunitate, în acest sens pronunţându-se şi CCR.

Audierile în cauză vor fi reluate, iar procurorii vor decide dacă vor începe urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu sau vor închide dosarul.

DISPUTA Băsescu-Firea. CCR: Imunitatea preşedintelui, mijloc de protecţie faţă de abuzuri, procese şicanatorii

În 13 noiembrie, CCR a decis că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională, respingând astfel excepţia ridicată în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie o plângere penală în care îl acuză pe şeful statului de ameninţare şi şantaj în legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a făcut într-o emisiune televizată.

Decizie pentru IMUNITATEA preşedintelui: CCR a RESPINS excepţia ridicată de Gabriela Firea

În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în legătură cu plângerea penală depusă Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece preşedintele se bucură de imunitate.

Firea a făcut plângere după ce Traian Băsescu a ameninţat-o pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, că s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă dacă nu stă în banca ei. Avertizarea preşedintelui venea la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă.

„Nu te poti lua dupa o doamna a cărei instruire este rezultata din citit de pe prompter vreo 10 ani, trebuie sa stii putin drept. Doamna cunoscatoare, doamna casatorita cu tot cu un comandant, cu primarul de la voluntari. Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa de ce se intampla pe mosia sotului, ca s-ar putea sa nu il mai gaseasca intr-o zi acasa daca nu e atenta, inteleg ca in parohia lui se intampla destule lucruri rele„, ataca Traian Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„E cu mine mereu!” Mihai Stoica, detalii despre cel mai important om din viața lui. „Nu mi-a zis niciodată bravo!” Exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Pensie anticipată pentru femei. Trebuie depuse certificatele de naștere ale copiilor? Răspunsul Casei de Pensii
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Cum se pun corect gogonelele la murat. Trucul care le face să rămână crocante toată iarna
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat