Dosarul „Şpagă în vămi”: fosta şefă a Vămii Halmeu va sta 4 ani şi şase luni la închisoare

Persoanele implicate în dosarul Vămii Halmeu au primit astăzi verdicte de condamnare cu executare. Fosta şefă a vămii, Nicoleta Dobrescu, care şi-a plătit funcţia cu 130.000 de euro, a fost condamnată şi ea.
Romania TV
02 dec. 2011, 11:55
Dosarul

Tribunalul Satu Mare a pronunţat, vineri, sentinţa în dosarul mitei de la Vama Halmeu, în care au fost trimise în judecată cinci persoane, informează Mediafax.

Astfel, omul de afaceri Liviu Florian, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare.

Fosta şefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Manuela Dobrescu, acuzată de cumpărare de influenţă, a fost condamnată la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Omul de afaceri Ioan Savu, acuzat de două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, a fost condamnat la trei ani şi nouă luni de închisoare cu executare.

Fostul angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu, Ioan Romeo Niţu, acuzat de complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă, a fost condamnat la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare, iar omul de afaceri din Negreşti Oaş Florin Dănuţ Feher, acuzat de complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă, a fost condamnat la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea sumei de 130.000 de euro de la Liviu Florian şi Ioan Savu şi a sumei de 300.000 de euro de la Nicoleta Dobrescu, Ioan Romeo Niţu şi Florin Dănuţ Feher.

Sentinţa Tribunalului Satu Mare nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la pronunţare.

La pronunţarea sentinţei au fost prezenţi Ioan Romeo Niţu şi Florin Feher care au declarat că vor face apel.

Reţeaua de complici

În luna martie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a oamenilor de afaceri Liviu Florian, arestat pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, şi Ion Savu, arestat pentru complicitate la două infracţiuni de trafic de influenţă, precum şi a lui Ioan Romeo Niţu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu, arestat pentru complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă, şi Florin Dănuţ Feher, pentru complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă.

A fost deferită justiţiei în acest caz şi Nicoleta Manuela Dobrescu, fostul şef al Vămii Halmeu, pentru cumpărare de influenţă.

Ulterior, omul de afaceri Ion Savu a fost eliberat din arest, la sfârşitul lunii iunie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Oradea, aceeaşi instanţă dispunând, în luna iulie, şi eliberarea lui Romeo Niţu. În august, şi Liviu Florian a fost eliberat din arest, sub control judiciar.

Drumul şpăgii

Potrivit rechizitoriului, în perioada septembrie 2009 – februarie 2010, inculpatul Liviu Florian ar fi pretins şi primit de la Nicoleta Manuela Dobrescu, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Halmeu, suma de 130.000 de euro promiţându-i, în schimb, că îşi va exercita influenţa asupra învinuitului Radu Traian Mărginean, şef al Autorităţii Naţionale Vamale (ANV) şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pe care îl va determina s-o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.

Liviu Florian a intervenit la Radu Traian Mărginean prin intermediul învinuitului Eugeniu Petrescu.

Banii au fost primiţi în mai multe tranşe prin intermediul inculpaţilor Ion Savu şi Romeo Niţu.

Procurorii au dispus disjungerea cauzei faţă de fostul şef al ANV Traian Mărginean şi intermediarul mitei, Eugeniu Petrescu.

Vinerea trecută, procurorul DNA şi apărătorii celor cinci inculpaţi în dosarul mitei de la Vama Halmeu şi-au susţinut pledoariile finale în faţa instanţei.

Procurorul Marius Iancu solicitase instanţei să îi oblige pe oamenii de afaceri clujeni Liviu Florian şi Ioan Savu să îi restituie Nicoletei Dobrescu mita de 130.000 de euro, pe care aceasta le-ar fi dat-o pentru a fi delegată în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.

Totodată, acuzarea ceruse pedepse privative de libertate pentru inculpaţii Liviu Florian, Ion Savu, Ioan Romeo Niţu şi Florin Dănuţ Feher, respectiv aplicarea unei pedepse neprivative de libertate pentru Nicoleta Dobrescu, care a colaborat cu anchetatorii atât în acest dosar, cât şi în alte cauze.

De asemenea, reprezentantul DNA declarase că principalul vinovat în dosar este omul de afaceri Liviu Florian, el fiind cel care a iniţiat şi a pus la cale infracţiunile, cerând instanţei să îi aplice pedeapsa „către maximum prevăzut de lege”.

Apărătorii inculpaţilor au încercat să convingă instanţa în legătură cu nevinovăţia clienţilor lor, afirmând că probatoriul acuzării este mult prea subţire pentru gravitatea acuzaţiilor formulate.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Mirel Rădoi la U Cluj în locul lui Bergodi? „E agreat de toată lumea din club”. Exclusiv
Capital.ro
Ce se schimbă la pensie după al doilea copil. Reducerea prevăzută de lege
Playtech.ro
Micul oraș din România care devine un punct-cheie pentru producția de muniție NATO. Are o tradiție industrială de peste 200 de ani
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză politică
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Bombă! Rivaldinho a semnat și are cel mai mare salariu din echipă. Destinație neașteptată
MediaFlux
Exclusiv DNA a intrat pe fir după dezvăluirile Mediaflux privind plocoanele din portbagajul șefului Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu: Dosar penal privind fapte de luare și dare de mită
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte