Victor Ponta nu scapă de dosarul Turceni-Rovinari. Curtea Supremă a dispus începerea judecăţii

Fostul premier Victor Ponta nu scapă de urmărirea penală în dosarul penal Turceni-Rovinari, după ce instanţa supremă a decis să înceapă judecata în acest caz. În dosar se ceruse retrimeterea dosarului la DNA, pentru refacerea anchetei, însă magistraţii de la ICCJ au decis că probele administrate de procurori sunt legale, potrivit România TV.
Iulian Tudor
29 ian. 2016, 07:47
Victor Ponta nu scapă de dosarul Turceni-Rovinari. Curtea Supremă a dispus începerea judecăţii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, vineri, cererile şi excepţiile formulate de avocaţii lui Dan Şova şi Laurenţiu-Dan Ciurel în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care a fost trimis în judecată şi fostul premier Victor Ponta. Astfel, procesul în care fostul premier este pus sub acuzare poate începe.

Citeşte şi: Victor Ponta: Cu Dacian Cioloş am avut şi am o relaţie extrem de civilizată şi normală
 
Curtea Supremă a respins vineri contestaţiile făcute de Dan Şova şi Laurenţiu-Dan Ciurel. O decizie similară fusese dată în noiembrie 2015. La termenul din 6 noiembrie al procesului, avocaţii lui Victor Ponta şi Dan Şova au ridicat mai multe excepţii prin care au contestat competenţa şi legalitatea sesizării ÎCCJ, modul în care procurorii au administrat probele în dosar, au efectuat actele de urmărire penală şi au solicitat retrimiterea rechizitoriului la DNA, scrie Agerpres.
 
Judecătorii au respins aceste excepţii şi au dispus începerea judecării pe fond a dosarului. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 11 februarie.
 
„Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Ciurel Laurenţiu-Dan, Graure Laurenţiu-Octavian, Şova Dan-Coman şi Ponta Victor-Viorel.
 
Constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. 122/P/2012 din 16 septembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie — Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, privind pe inculpaţii Ciurel Laurenţiu-Dan, Cristea Dumitru, Graure Laurenţiu-Octavian, Şova Dan-Coman şi Ponta Victor-Viorel, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

În septembrie 2015, la aproape trei luni şi jumătate de la punerea sa sub urmărire penală în dosarul Turceni-Rovinari, Victor Ponta a fost trimis în judecată, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat „Victor-Viorel Ponta” a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

În acelaşi dosar, Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, va fi judecat, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar.

Procurorii i-au trimis în judecată, în libertate, şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

Ponta a contestat încă de la început acuzaţiile care i se aduc, şi a prezentat o serie de documente procurorilor, care ar dovedi că nu a prejudiciat statul şi că şi-a plătit taxele şi impozitele. Dacă va avea câştig de cauză în instanţă, dosarul ar urma să fie retrimis la DNA, iar procurorii vor fi nevoiţi să reanalizeze şi să refacă urmărirea penală în cazul lui Ponta.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Cine este administratorul de la ROMAERO demis de ministrul Radu Miruță. Lista veniturilor încasate de la alte companii de stat. De unde lua, de fapt, cei mai mulți bani
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București e definitivă
Playtech.ro
Unde se vorbește limba română în afara României? Ţările în care te simţi ca acasă
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultimele 2 întrebări la care Charlie Kirk a răspuns. Ambele par a fi o coincidență cu asasinarea sa
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
România, pe harta roșie. Avertisment critic pentru țara noastra din cauza unui virus devastator
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie