Două accidente grave s-au produs în Ialomiţa şi Tulcea. Mai multe persoane au ajuns la spital

O ambulanţă SMURD care transporta un rănit grav la spital a fost lovită de o maşină în localitatea Ograda din judeţul Ialomiţa. Cei trei membri ai echipajului, şoferul si doi paramedici, dar şi pacientul grav rănit au fost preluaţi de alte ambulanţe. Un alt accident spectaculos, în care a fost implicată o maşină aflată într-un alai de nuntă, a avut loc în Tulcea.
Romania TV
30 iul. 2012, 11:23
Două accidente grave s-au produs în Ialomiţa şi Tulcea. Mai multe persoane au ajuns la spital

Autospeciala implicată în accidentul din Ialomiţa transporta la spital un tânăr de 22 de ani, victimă a unui accident.

„În timp ce ambulanţa SMURD se deplasa la spital cu un pacient, la ieşirea din localitatea Ograda, în dreptul unei staţii PECO, a intrat în coliziune cu un autoturism care a efectuat virajul la stânga ca să intre în benzinărie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Iulia Fecioru.

Cei trei membri ai echipajului SMURD au suferit răni usoare. Starea pacientului însă s-a agravat şi a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. La spital au ajuns şi cei aflaţi în autoturism, şoferul şi fiul acestuia de 15 ani.

Un alt accident spectaculos a avut loc în judeţul Tulcea, unde trei femei care mergeau la o nuntă au ajuns la spital. O fată de 25 de ani, care se afla la volan, a pierdut controlul maşinii într-o curbă deosebit de periculoasă şi s-a izbit de un copac şi s-a răsturnat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT