Două avioane s-au ciocnit în aer. Sunt cel puţin cinci morţi şi zece răniţi

Cel puţin cinci persoane au decedat, o alta este dată dispărută, iar zece au fost rănite, în urma coliziunii în zbor între două hidroavioane în sud-estul statului Alaska, au anunţat autorităţile americane, potrivit postului CNN.
Filip Stan
14 mai 2019, 05:38
Două avioane s-au ciocnit în aer. Sunt cel puţin cinci morţi şi zece răniţi

Incidentul aviatic s-a produs luni, în jurul orei locale 13:00 (ora României, marţi, 0:00). Unul dintre hidroavioane, la bordul căruia se aflau un pilot şi zece pasageri, se întorcea la bază după un zbor de agrement deasupra parcului natural Misty Fjords.

Zece persoane aflate la bordul acestui avion au fost rănite, iar o altă persoană este dată dispărută.

La bordul celui de-al doilea hidroavion implicat în incidentul aerian se aflau cinci persoane, care au decedat în urma impactului, potrivit Mediafax.

Autoritatea Aviatică Federală din SUA a anunţat că a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT