Două candidaturi avizate negativ de „Comisia Macovei”, admise la a doua strigare VIDEO

Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă a admis contestaţiile depuse de către cei doi parlamentari PDL, după ce comisia Macovei a dat, iniţial, un aviz negativ candidaturii celor doi.
Romania TV
24 oct. 2012, 08:46
Două candidaturi avizate negativ de

„Am semnat listele pentru 36 de organizaţii, inclusiv pentru Diaspora. Pe liste sunt în proporţie de 70-75% oameni noi, tineri, buni profesionişti în zona respectivă”, a declarat preşedintele PDL Vasile Blaga.

Acesta a precizat că sunt 32 de persoane care au depus contestaţii la avizul negativ pe care l-au primit din partea comisiei de etică ce este condusă de către Monica Macovei.

„Au fost foarte multe contestaţii pentru că sunt colegi care se simt nedreptăţiţi”, a spus Blaga precizând că au fost admise contestaţiile depuse de către doi parlamentari PDL de Diaspora, William Brânză şi Viorel Badea, acestora imputându-se iniţial unele articole din presă care le erau defavorabile.

A fost admisă şi contestaţia lui Ştefan Stoica, care a fost acuzat de către deputatul Gelu Vişan că a obţinut contracte preferenţiale cu statul.

În momentul de faţă, democrat-liberalii analizează alte 17 contestaţii. Printre ele, se află una depusă de către un văr al lui Adriean Videanu, Lucian Militaru, al cărui aviz negativ s-ar datora faptului că a deţinut funcţii de conducere în UTC. „El a fost secretar UTC la organizaţia din Videle dar, vedeţi, a fost ales primar acolo de 6 ori. Este, cred eu, un pic de exagerare”, a comentat liderul democrat-liberalilor.

Însă numele lui Militaru apare în stenogramele din dosarul „Motorina”. Astfel, Militaru ar fi sunat la cabinetul lui Sorin Blejnar pentru a obţine angajarea în cadrul ANAF a unul protejat al lui Adriean Videanu.

Se mai discută şi cazul deputatul PDL de Iaşi, Petru Movilă, care este cercetat într-un dosar pentru fapte de corupţie. Acesta şi-a bazat contestaţia pe faptul că este doar cercetat, nefiind vorba de vreo trimitere în judecată.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT