Două case, distruse într-un incendiu în Prahova

Două case din localitatea prahoveană Berceni au fost distruse, marţi după-amiază, într-un incendiu, nicio persoană nefiind rănită. Primele cercetări arată că focul ar fi fost pus intenţionat de o rudă a unuia dintre proprietarii imobilelor.
Romania TV
07 aug. 2012, 17:22
Două case, distruse într-un incendiu în Prahova

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Marina Dinu, un incendiu a izbucnit la două imobile din localitatea Berceni, flăcările întinzându-se pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi.

În urma incendiului, au fost distruse cele două case în mare parte, precum şi anexele gospodăreşti ale acestora, valoarea pagubelor ridicându-se la 400.000 de lei.

La faţa locului au intervenit pentru stingerea focului cinci echipaje de pompieri, reprezentanţii ISU Prahova estimând că valoarea bunurilor salvate, respectiv a imobilelor care ar fi putut fi afectate de flăcări, este de două milioane de lei.

Nicio persoană nu a fost rănită în incendiu.

Surse apropiate anchetei au declarat că primele cercetări indică faptul că focul a fost pus intenţionat de bunicul unuia dintre proprietarii imobilelor. Acesta, din cauza unor neînţelegeri mai vechi, ar fi provocat incendiul la una dintre case, focul extinzându-se la locuinţa din apropiere.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Ce a găsit Marius Șumudică, de fapt, când „a aterizat” în mijlocul haosului de la CFR Cluj. Obiectivul impus pe termen scurt
Capital.ro
Radu Georgescu avertizează că România are cea mai mare scădere economică din UE în 2026. Consumul, producția și serviciile sunt în scădere
Playtech.ro
Ai voie să faci grătar în spatele blocului? Locurile în care o friptură la iarbă verde se poate termina cu amendă
Adevarul
Vacanță în Delta Dunării, pe ape la niveluri record. Guvernatorul Florin Stăneață: „Se poate ajunge în orice punct de interes”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Gigi Becali i-a forțat plecarea antrenorului de la FCSB, iar rivalii au jubilat: ”Acum avem mai multe șanse!”
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat