Două persoane, reţinute în cazul celor doi bărbaţi găsiţi morţi la sediul unei firme de pe Bulevardul Timişoara din Capitală

Două persoane au fost reţinute în cazul celor doi bărbaţi găsiţi morţi la sediul unei firme de pe Bulevardul Timişoara, din Capitală, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentaţi procurorilor cu propunere de arestare preventivă.
Romania TV
17 iul. 2018, 05:16
Două persoane, reţinute în cazul celor doi bărbaţi găsiţi morţi la sediul unei firme de pe Bulevardul Timişoara din Capitală

Procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a doi suspecţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, respectiv omor calificat asupra a doi paznici aflaţi într-o hală din Capitală, aceştia fiind acuzaţi că ar fi bătut un alt paznic în 2017, care ulterior a decedat.

„În noaptea de 15-16.07.2018, în incinta unei fabrici situate pe bd. Timişoara, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimelor M.M. şi C.M., agenţi de pază care-şi desfăşurau activitatea la obiectivul menţionat, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior şi lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Victimele au fost găsite luni dimineaţă, conform unui anunţ al Poliţiei.

Totodată, cei doi sunt suspectaţi că în 2017 ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui alt agent de pază care îşi desfăşura activitatea la obiectivul menţionat, provocându-i leziuni traumatice cranio-cerebrale – fracturi craniene care au cauzat decesul.

Cadavrul acestuia a fost descoperit la circa o lună de la data semnalării dispariţiei, iar starea corpului neînsufleţit nu a permis atunci stabilirea cu certitudine a mecanismului de producere a leziunilor traumatice.

„În cursul acestei zile, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor pe o durată de 30 de zile”, se arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – Secţia de urmărire penală şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În cursul nopţii au fost audiaţi mai mulţi angajaţi ai firmei la care făceau serviciul de pază cei doi bărbaţi decedaţi, dar şi ai firmei de pază la care aceştia lucrau.

La finalul audierilor au fost reţinuţi doi suspecţi. Cei doi bărbaţi, paznici, unul în vârstă de 52 de ani, iar celălalt în vârstă de 65 de ani, au fost găsiţi decedaţi, luni, în jurul orei 09.45.

Citeşte şi: Anchetă în cazul celor doi paznici găsiţi morţi în Capitală. Au fost filmaţi cu câteva ore înainte să moară

Cercetările sunt desfăşurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu Serviciul Omoruri.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Motive de îngrijorare în Giulești după Rapid – Voluntari 2-1: „Da, suntem în top, dar nu suntem chiar top!”. Analiza lui Bogdan Baratky
Capital.ro
A doua tranșă pentru pensionari se apropie. Suma diferă în funcție de venitul lunar
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului