Două treimi dintre români, de acord cu exploatarea resurselor naturale, dacă se respectă mediul

Aproximativ două treimi dintre români sunt de acord cu explorarea și exploatarea resurselor naturale, dar numai cu respectarea condițiilor de mediu, relevă un sondaj de opinie realizat de Inscop Research.
Iulian Tudor
04 dec. 2013, 11:34
Două treimi dintre români, de acord cu exploatarea resurselor naturale, dacă se respectă mediul

Rugați să își exprime acordul sau dezacordul față de explorarea resurselor naturale ale României, 65,2% din totalul celor investigați se pronunță în favoarea explorării resurselor naturale, în timp ce 28,1% se opune acestei activități, iar 6,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare, potrivit Agerpres.

De asemenea, 61,9% din populația României se pronunță în favoarea exploatării resurselor naturale în vederea valorificării, în timp ce 29,8% se declară împotriva activității de exploatare, iar 8,3% nu știu sau nu răspund.

Conform sondajului, 45,9% dintre respondenți se declară de acord cu exploatarea resurselor naturale dacă se respectă normele europene de mediu, în timp ce 6,9% sunt de acord cu explorarea în orice condiții.

De asemenea, 22% dintre respondenți se pronunță împotriva exploatării dacă nu se respectă normele europene de protecție a mediului, în timp ce 19,6% se opun exploatării resurselor naturale indiferent de condiții.

Cu privire la naționalitatea companiilor care ar trebui să fie implicate în exploatarea resurselor naturale, 51,2% dintre români se pronunță pentru ca aceasta să fie asigurată de către companii românești, 16,8% sunt de acord cu exploatarea indiferent dacă activitatea este realizată de companii românești sau străine, 14,5% sunt împotriva exploatării indiferent dacă activitatea este asigurată de companii românești sau străine, 8,6% se pronunță împotriva exploatării dacă activitatea este realizată de companii străine, iar 8,9% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Sondajul mai relevă că 73,7% dintre români sunt de acord cu exploatarea resurselor naturale dacă aceasta duce la scăderea prețurilor (la gaze, energie electrică, energie termică), 17,4% se pronunță împotriva exploatării resurselor naturale indiferent de efectele asupra prețurilor la energie, iar 8,9% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

„Majoritatea românilor sunt de acord cu exploatarea resurselor naturale, cea mai mare parte dintre aceștia sprijinind această activitate dacă sunt respectare condițiile de mediu. Acesta pare a fi marele câștig al manifestărilor din ultimele luni—conștientizarea populației cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, relevată și de faptul că doar 6,9% nu sunt interesați de problemele de mediu în cazul unei exploatări. Este o schimbare calitativă în bine a universului valoric al românilor. Altfel spus, românii înțeleg avantajele exploatării, sunt de acord cu exploatarea, dar doresc condiții de mediu stricte, conform standardelor europene. În plus, mai vor implicarea companiilor românești, existând un orizont de așteptare uriaș cu privire la reducerea prețurilor la energie dacă exploatăm resursele naturale ale țării”, susține Remus Ștefureac, director INSCOP.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 7—14 noiembrie 2013.

Volumul eșantionului a fost de 1.055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Dinamo, lovitura de ultimă oră a lui Adrian Mazilu. „A semnat!”
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Carburanții încep să se ieftinească. De ce nu toate benzinăriile au redus încă prețurile
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România