Liviu Dragnea: Se fac presiuni ca mie şi lui Tăriceanu să ni se inventeze dosare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că săptămâna viitoare va face un demers legal cu privire la dosarul referendumului. El a reluat afirmaţia conform căreia are informaţii că există presiuni pentru a se face denunţuri atât împotriva sa, cât şi a preşedintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi a li se întocmi dosare.
Filip Stan
24 ian. 2017, 20:55
Liviu Dragnea: Se fac presiuni ca mie şi lui Tăriceanu să ni se inventeze dosare

“Până de curând, primeam tot felul de informaţii, pe care le catalogam ca zvonuri, prin care aflam că regimul Iohannis îmi pregăteşte nişte dosare. Cum? Că nu au cum să inventeze. Mi s-a mai spus că sunt tot soiul de indivizi cu probleme cu legea, care sunt presaţi, ameninţaţi, să scrie nişte denunţuri. Şi în ultimele zile am primit astfel de informaţii, de la oameni din sistem. Şi nu este vorba doar despre mine, dar şi de domnul Tăriceanu. Eu nu voi sta să văd când se va trage, dar cât o să fiu liber şi cât voi putea să îmi exercit atribuţiile, voi face tot ce se poate. Sper ca până la urmă, cei din sistem care sunt forţaţi să facă asta să ezite, să nu o facă, pentru că totul se plăteşte. Absolut totul se va plăti. Şi o să vedeţi zilele următoare. Săptămâna viitoare am de gând să fac un demers constituţional, legal, legitim, legat de dosarul referendumului”, a anunţat Dragnea, arată News.ro.

În 22 aprilie 2016, preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, alături de alte 26 de persoane, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că şi-a folosit influenţa de preşedinte de partid în timpul referendumului de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu.

Secretar general al PSD la data comiterii faptelor, Dragnea a fost judecat pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, din dosarul „Referendumul” Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Lista de cumpărături pentru studenți: șapte alimente accesibile care merită să ajungă în coș
Playtech.ro
Cum ar putea fi iarna 2026-2027 în Europa din cauza El Niño. Fenomenul va atinge o intensitate record în decembrie
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Jaqueline Mocanu s-a stins din viață. Mesajul emoționant transmis de colectivul spitalului
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Date confidențiale despre anularea alegerilor. Totul va fi dat publicității
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte