Dragnea: Legea privind achiziţiile strategice, aproape finalizată

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi la Tulcea că legea privind achizițiile strategice este aproape finalizată, menționând totodată că proiectele mari de infrastructură din acest județ, podul peste Dunăre, modernizarea portului și a aeroportului, ar putea fi realizate în baza acestui viitor act normativ.
Romania TV
23 mart. 2017, 18:14
Dragnea: Legea privind achiziţiile strategice, aproape finalizată

”Suntem foarte aproape să finalizăm legea privind achizițiile strategice în care să fie proceduri simplificate pentru câteva domenii strategice pentru România, marea infrastructură, energie și achizițiile militare. Vrem să fie proceduri simplificate și să avem garanția că o decizie luată și o finanțare identificată se finalizează cu investiții. Nu stăm doi, trei, patru sau cinci ani în contestații și când vor să se apuce de treabă constată că datele de acum cinci ani nu mai sunt valabile și procesul se reia. E posibil ca și aceste investiții mari să intre sub incidența acestei legi”, a declarat, într-o conferință de presă organizată la sediul PSD Tulcea, președintele social-democraților.

Potrivit acestuia, actul normativ privind achizițiile strategice trebuie să se dezbată în termen de o lună în Parlamentul României. ”Pentru noi, este o lege vitală și este după modelul unor țări din vestul Europei”, a spus Dragnea.

Printre investițiile importante care s-ar putea realiza cu sprijinul acestei legi se află podul peste Dunăre între județele Tulcea și Brăila, investiție anunțată de mulți ani și pentru care autorități din județele Galați și Brăila au realizat mai multe studii de fezabilitate.

Liderul PSD a anunțat că pentru realizarea podului peste Dunăre pe Axa 2 a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) este prevăzută suma de 200 de milioane de euro, pentru amenajarea drumului expres Brăila-Tulcea-Constanța, în POIM, este alocată suma de 477 de milioane de euro, iar pentru reabilitarea falezei și a Portului Tulcea, în același program operațional s-a prevăzut suma de 24 de milioane de euro.

”Faptul că aici s-a alocat o sumă importantă ne face să fim și mai atenți ca aceste proiecte să se implementeze. Nu trebuie ratată o asemenea oportunitate (mecanismul financiar Investiții Teritorial Integrate, n. red.) care poate să fie singura oportunitate. O asemenea infuzie de capital era singura posibilitate ca această zonă să se dezvolte”, a menționat Dragnea.

Printre proiectele care vor fi susținute financiar prin ITI, potrivit sursei citate, se mai află modernizarea Aeroportului Delta Dunării și decolmatarea canalelor din Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Președintele PSD Liviu Dragnea se află zilele acestea la Tulcea alături de senatori social-democrați și de miniștri ai cabinetului Grindeanu.

Prin ITI-Delta Dunării, comunitățile din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, 29 de comune din județul Tulcea, patru comune din județul Constanța, municipiul Tulcea și cele patru orașe din județul Tulcea — Babadag, Isaccea, Măcin și Sulina — beneficiază în perioada 2014-2020 de peste un miliard de euro. Această abordare multifond pentru o singură zonă este nouă și pentru Uniunea Europeană, ea fiind introdusă și în alte zone din Uniune. În funcție de eficiența acestui mecanism, autoritățile vor decide dacă vor replica experiența din județul Tulcea în alte zone din România în următoarele perioade de programare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Impresarul a vorbit despre „Florin Maxim la FCSB”: „I s-a mărit clauza de reziliere”. Exclusiv
Capital.ro
România, lovită de un val de frig. Au fost înregistrate temperaturi de -10,5 grade Celsius. Ce urmează în următoarele zile
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT