Dragoș Damian, ironii după scandalul merdenele vs. croissant: Medicamentele românești sunt fabricate cu margarină, medicamentele din import sunt fabricate cu unt

Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER, susține că ”în ultimii aproape 35 de ani, de când lucrez în industria farmaceutică, am auzit toate minciunile, dezinformările și ticăloșiile posibile despre medicamentele românești. Ba că sunt subdozate, ba că au excipienți toxici, ba că sunt fabricate în garaje - și tot așa, un arsenal de idioții fără seamăn”.
Alina Costache
24 aug. 2026, 09:18
Dragoș Damian, ironii după scandalul merdenele vs. croissant: Medicamentele românești sunt fabricate cu margarină, medicamentele din import sunt fabricate cu unt
Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER, afirmă că ”minciunile, dezinformările si ticăloșiile erau răspândite de „băieți deștepți” din domeniul sanitar, de lideri de opinie medicală, de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți. Așadar, erau voci avizate care aveau la ele „argumente științifice” să spună minciuni, dezinformări și ticăloșii. Corul acestor voci a făcut ca România să zacă la coada clasamentelor europene a producției de medicamente, a descurajat intrarea investitorilor industriali în sectorul farmaceutic și a redus la zero șansele înființării unor centre puternice de cercetare dedicate medicamentului.

Citește și: Reacţii dure după ce Ilie Bolojan s-a supărat că românii consumă prea multe medicamente scumpe. Premierul vrea să consumăm mai mult muşeţel şi mai puţine tratamente inovatoare

Din fericire, odată cu aderarea României în Uniunea Europeană, vocile care spuneau minciuni, dezinformări și ticăloșii au amuțit un pic, pentru că altfel, astăzi, ar fi lansat minciuna, dezinformarea și ticăloșia din titlu – că tot a devenit viral subiectul.

Problemele accesului la medicamente nu se rezolvă prin bătălii purtate pe rețelele sociale între partidele politice.

Alexandru Rogobete a încercat și reușit în 2025 să salveze medicamentele fabricate în România, când niște „băieți deștepți” au vrut să le scoată de pe listele de compensate, obligând milioane de pacienți să le plătească din buzunar.

Ilie Bolojan încearcă și reușește să salveze medicamentele fabricate în România vorbind despre importanța strategică a industriei, pe care aceeași „băieți deștepți” încearcă s-o alunge de la noi din țară.

Citește și: Ambulanțierii amenință cu ”acțiuni radicale” din cauza legii salarizării: ”Nu suntem ambulanța neagră”

Iată, interesele converg – trebuie să avem o industrie farmaceutică care să fabrice local un sortiment larg de medicamente inovative și medicamente generice.

Polonia, Cehia, Ungaria au devenit forțe redutabile în producția europeană de medicamente atât inovative, cât și generice prin atragerea de investiți industriale în sectorul farmaceutic, prin susținerea financiară a companiilor locale pentru a se internaționaliza și prin acordarea de stimulente către pacienți pentru utilizarea medicamentelor fabricate local. Nu este de mirare că Polonia, Cehia și Ungaria dețin principalii producători de medicamente din România, care au fost salvați astfel de la dispariție sigură din cauza politicilor publice din domeniul medicamentului.

Accesul la medicamente al pacienților români se va îmbunătăți când partidele vor sprijini dezvoltarea unei industrii domestice performante, când specialiștii din farmaco-economie vor decide ce trebuie făcut pentru a avea echilibrul necesar între medicamentele inovative și cele generice și când vom scoate „băieții deștepți” din deciziile care privesc politica medicamentului.

În plina criza politică, a muta războiul „margarină versus unt” în industria farmaceutică este un lucru total inacceptabil”.