Dragu: Guvernul nu a alocat bani la rectificare pentru „Cuminţenia Pământului” pentru că nu există temei legal

Guvernul nu a alocat bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an Ministerului Culturii pentru achiziționarea operei de artă "Cumințenia Pământului", din cauză că nu există "temei legal", a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Iulian Tudor
23 nov. 2016, 18:04
Dragu: Guvernul nu a alocat bani la rectificare pentru

„Pentru ‘Cumințenie’ nu avem baza legală (…). Bugetul se întocmește pe baza legală existentă. Dacă nu avem un temei legal, nu putem aloca o sumă în buget, ca atare nu există o sumă alocată Ministerului Culturii. Pot fi folosiți banii din Fondul de rezervă, dacă va exista temei legal”, a afirmat Anca Dragu, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a explicat că pentru achiziția operei de artă se așteaptă aprobarea de către Parlament a proiectului de lege referitor la „Cumințenia Pământului”.

Întrebat de ce nu a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța de urgență referitoare la „Cumințenia Pământului”, care a fost adoptată de Guvern în 12 octombrie, Iolu a răspuns: „Nu a mai ajuns la Monitorul Oficial pentru că între timp au fost sesizate probleme de constituționalitate de către Consiliul Legislativ (…), motiv pentru care s-a hotărât să se trimită amendamente la (…) proiectul de lege aflat în Parlament pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului. Acele amendamente le-am detaliat, sunt practic aceleași lucruri care se aflau în ordonanța de urgență (…). Au fost decizii ale Curții Constituționale care s-au referit exact la această problemă — în momentul în care există în fază avansată de adoptare un proiect legislativ, nu mai poți veni cu o nouă ordonanță de urgență (…)”.

Iolu a mai spus că proiectul de lege referitor la „Cumințenia Pământului” se află într-o „fază avansată” în Parlament.

„A trecut prin Senat acest proiect de lege și (…) se așteaptă votul Camerei Deputaților”, a adăugat Iolu.

De asemenea, întrebat dacă Executivul a renunțat la achiziția „Cumințeniei Pământului”, având în vedere că noul termen convenit cu proprietarii operei de artă este 20 decembrie, iar în prezent Parlamentul se află în campanie electorală, Liviu Iolu a spus: „S-a găsit această formulă, amânarea acestui termen, dar (…) Parlamentul se mai întâlnește, nu cred că nu se mai întâlnește în această sesiune”.

Totodată, Iolu a precizat că prin amendament a fost trimisă în Parlament și procedura prin care cei care au donat bani pentru achiziția operei de artă își pot recupera banii.

CITEŞTE ŞI: Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din 2016. Câţi bani primesc ministerele şi unde ajung sumele alocate

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Antonio Folha e out de la CFR Cluj! Reacția șoc a lui Cadu. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să știe
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
iamsport.ro
Bombă! Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso
MediaFlux
Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România