Dragu: Impactul reducerii CAS cu 5 puncte procentuale este de 7,7 miliarde lei. Nu putem aplica această măsură

Reducerea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale ar costa bugetul 7,7 miliarde de lei şi nu există loc în 2017 pentru o astfel de măsură, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
Filip Stan
14 iun. 2016, 15:23
Dragu: Impactul reducerii CAS cu 5 puncte procentuale este de 7,7 miliarde lei. Nu putem aplica această măsură

„Am făcut un calcul de impact. Ar costa bugetul 7,7 miliarde de lei (aplicarea acestei măsuri — n. r.) Este o sumă foarte mare şi, pentru bugetul din 2017, deficitul bugetar este destul de mare. Noi trebuie să începem acest proces de consolidare fiscală graduală şi nu avem loc pentru o reducere a veniturilor atât de mare”, a explicat Anca Dragu.

Potrivit prognozelor Ministerului Finanţelor Publice, anul viitor deficitul bugetar va fi sub 3%, în jur de 2,8% din PIB pe ESA, iar în 2016 este 2,95%. În aceste condiţii, Anca Dragu susţine că o decizie a Guvernului în abordarea acestei situaţii va fi luată după ce va apărea forma finală a legii privind reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a explicat că estimările Comisiei Europene arată un deficit ceva mai mare decât cel estimat pe plan intern, care provine dintr-o diferenţă a cadrului economic, arată Agerpres.

„Din estimarea noastră, pentru anul anul viitor deficitul bugetar va fi 2,8%, poate 2,85%, cu măsurile prevăzute în Codul Fiscal pentru 2017, dar fără măsura de reducere a contribuţiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale, care nu este inclusă în deficitul bugetar pentru 2017”, a subliniat Anca Dragu.

În schimb, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, susţine că era mai potrivită măsura de reducere de CAS decât a cotei TVA în 2017 cu încă un punct procentual, în condiţiile în care consumul a crescut în primul trimestru cu circa 10% în termeni reali, iar salariile din economie au avansat cu 12%.

„Am văzut că Senatul a aprobat ieri (luni, 13 mai — n. r.) o nouă reducere a CAS cu cinci puncte procentuale. Este o măsură corectă, dar venită la un moment nepotrivit. În loc de reducerea atât de agresivă a TVA ar fi fost potrivită mult mai mult o reducere a CAS, dacă tot credeam că avem un spaţiu fiscal de folosit. Din păcate, acum, reducerea de CAS, trebuie spus foarte ferm, cu un impact bugetar estimat de circa 7 miliarde lei, nu are loc în buget. Este evident pentru oricine, în condiţiile în care avem deja proiecţie de peste 3% la deficitul bugetar pe anul viitor, cu măsurile care sunt legiferate în acest moment”, a subliniat Ionuţ Dumitru.

Senatul a adoptat luni propunerea legislativă privind reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale — 2 puncte la angajator şi 3 la angajat.

Proiectul a fost adoptat cu 67 de voturi ”pentru”, 23 ”împotrivă” şi o abţinere. Raportul Comisiei de buget a fost de respingere, dar nu a întrunit voturile necesare. Guvernul a avut un punct de vedere negativ în privinţa acestui proiect.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT