Drama lui Celine Dion. La două zile după ce şi-a pierdut soţul, sâmbătă i-a murit fratele

Cântăreața canadiană Celine Dion a pierdut în decurs de două zile doi oameni apropiați - soțul ei, Rene Angelil, și pe fratele său Daniel, răpus tot de cancer, a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt al familiei.
Filip Stan
16 ian. 2016, 21:48
Drama lui Celine Dion. La două zile după ce şi-a pierdut soţul, sâmbătă i-a murit fratele

După decesul, joi, al lui René Angélil, în vârstă de 73 de ani, la domiciliu său din Las Vegas (Nevada, vestul Statelor Unite), Celine Dion a anunțat sâmbătă moartea unuia dintre frații săi.

Daniel Dion, în vârstă de 59 de ani, a murit „după o luptă lungă împotriva cancerului„, a declarat un purtătorul de cuvânt al cântăreței din Quebec, citat de AFP.

Citeşte şi Rene Angelil, soţul cântăreţei Celine Dion, a murit

Al optulea copil din cei 14 frați, Daniel a murit la Casa de îngrijiri paliative Adhémar-Dion — numele tatălui lor — la Terrebonne, la periferia orașului Montreal.

Familia Dion a cerut ca, în semn de compasiune, să se facă donații către acest stabiliment pe care Rene Angelil, cântăreața și mama ei l-au deschis în anul 2010 prin intermediul Fundației Celine Dion.

Fratele Celine Dion avea cancer la gât, la fel ca Rene Angelil.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT