Drama unui angajat Oltchim. Bolnav de cancer în ultimul stadiu, nu mai are nici bani de pâine VIDEO

Angajaţii de la Oltchim au ajuns să trăiască de pe o zi pe alta. Dramele depăşesc însă imaginaţia atunci când se şi îmbolnăvesc. Este şi cazul unui bărbat care a lucrat ca operator chimist, dar care acum este bolnav de cancer în ultimul stadiu. Nu a mai primit de mult timp banii pe concediile medicale, iar soţia şi copiii nu au cu ce să-şi cumpere o pâine. Omul va muri - o ştie toată lumea - dar, tot din cauza banilor, familia nu se poate gândi nici măcar cum o să-l înmormânteze.
Romania TV
26 sept. 2012, 07:26
Drama unui angajat Oltchim. Bolnav de cancer în ultimul stadiu, nu mai are nici bani de pâine VIDEO

Ilie Bărăgan are 44 de ani. A lucrat, timp de 27 de ani, ca operator chimist la combinat. Era stâlpul familiei şi aducea în casă un salariu decent. Viaţa sa a luat însă o întorsătură tragică atunci când a aflat că are cancer pulmonar, iar zilele îi sunt numărate.

Nu a primit nici măcar banii pe concediile medicale, pentru a putea să-şi cumpere medicamente. De alte ajutoare, nici vorbă. „În orice spital am mers, am fost la Bucureşti la Institutul Oncologic, am fost la Cluj, ne întreba în primul rând unde lucrează. A lucrat la secţii foarte toxice, în primul rând la o secţie de mercur, după aceea la o secţie de lindan„, a povestit pentru România TV Ioana Bărăgan, soţia acestuia.

Ioana, care are şi ea cancer mamar, a fost nevoită să renunţe la serviciu pentru a-l îngriji prin spitale. Femeia are un venit de 350 de lei, pe care nu ştie cum să îl mai împartă. Nu se mai gândeşte la nevoile ei şi ale celor doi copii, ci la zilele care vor urma. „Mă gândesc cu groază la clipa care va veni, unde trebuie sa îl înmormântăm, la un loc de veci„, spune ea. Colegii de muncă sunt revoltaţi că reprezentanţii combinatului nu se îngrijesc ca măcar persoanele bolnave să primească la zi banii pe concediile medicale. Unul dintre aceştia, Vali Ilinescu, a declarat pentru România TV: „M-a sunat din spital, de la Cluj, şi ne-a întrebat: cu ce pot sa vă ajut şi eu pe voi? Pot să vin şi din spital să mă alătur vouă. Suntem o familie şi vin şi eu să fac greva foamei„.

Băiatul cel mare al familie Bărăgan este student. Mama sa speră ca reprezentanţii combinatului, dacă nu au putut să îl ajute pe soţul său, să îi angajeze măcar copilul, astfel încât să nu mai trăiască de pe o zi pe alta.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Lorenzo Biliboc, perla de la CFR Cluj, dezvăluie unde vrea să joace: „Pentru tata și pentru mama”. Interviu exclusiv
Capital.ro
Alianța momentului în politica din România. Ilie Bolojan l-a anunțat pe Nicușor Dan. Ce plan are liderul PNL
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi