Drum blestemat în Suceava. Două accidente şi 12 răniţi, la distanţă de câteva ore

Nouă persoane, opt adulţi şi un copil, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, miercuri seară, după ce un microbuz de transport persoane a intrat pe contrasens şi s-a izbit într-un tir. Accidentul s-a petrecut pe DN 2–E 85, în accident mai fiind implicată şi o a treia maşină. Tot pe acelaşi tronson de drum, cu câteva ore mai devreme a mai avut loc un accident în care au fost răniţi trei copii.
Iulian Tudor
11 dec. 2013, 09:09
Drum blestemat în Suceava. Două accidente şi 12 răniţi, la distanţă de câteva ore

În cazul primului accident, chiar în dreptul indicatorului de la ieşirea din comuna Dărmăneşti, şoferul microbuzului a intrat pe sens opus, de unde venea tirul, astfel încât impactul nu a mai putut fi evitat, scrie monitorulsv.ro. Microbuzul s-a izbit violent în tir, după care a fost lovit şi din spate, de un autoturism.

Opt pasageri din microbuz, printre care şi un copil de 5 ani, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean. Ulterior, şi un pasager din autoturism, care avea leziuni la cap, a fost transportat la spital.

Miercuri dimineaţă, pe acelaşi drum o şoferiţă a pierdut controlul volanului, după ce se angajase greşit într-o depăşire, astfel încât maşina s-a răsturnat, iar cei 3 copii ai femii au fost proiectaţi prin geamuri pe carosabil.

Doi dintre copii au suferit leziuni grave, situaţia unuia fiind destul de delicată, iar evoluţia incertă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT