Duel românesc în finala Trofeului Carpaţi. România A s-a impus cu 33-24

Prima reprezentativă a ţării noastre, România A, a câştigat ediţia a 50-a a Trofeului Carpaţi la handbal feminin, sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Bucureşti, după ce a învins în finală România B cu scorul de 33-24 (21-12).
Romania TV
24 nov. 2018, 20:15
Duel românesc în finala Trofeului Carpaţi. România A s-a impus cu 33-24

Prima echipă a României, condusă de selecţionerul spaniol Ambros Martin, a controlat jocul încă din start, având o perioadă de 13 minute în care a marcat 12 goluri şi a primit 2, de la 9-8 la 21-10. La pauză, scorul era de 21-12 pentru România A.

În partea secundă, România B, condusă de pe bancă de secundul Horaţiu Paşca, a reuşit să se apropie la cinci goluri pe tabelă, 27-22 (50), dar până la final a mai marcat de doar două ori, iar România A a înscris 6 goluri.

Înaintea meciului, arbitrii Sorin Dinu şi Constantin Din, care au condus o finală de Liga Campionilor la masculin, au fost premiaţi cu o plachetă din partea FRH, înmânată de preşedintele Alexandru Dedu, cu insigne speciale, din partea preşedintelui EHF, şi cu buchete de flori, la ultimul lor meci din carieră.

De asemenea, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria fostului antrenor Constantin ”Pilică” Popescu, triplu campion mondial (1956, 1960, 1962), decedat la începutul lunii, la vârsta de 90 ani.

La pauză au fost premiate trei foste campioane mondiale, Elena Hedeşiu, Aurora Leonte şi Aurora Alexandrescu, iar la final foşti campioni mondial precum Cristian Gaţu, Cornel Oţelea, Ştefan Birtalan, Cornel Penu, Petre Ivănescu etc.

Au evoluat echipele:
România A: Denisa Dedu – Aneta Udriştioiu (1 gol), Laura Chiper (2), Valentina Ardean-Elisei (2), Cristina Florică (2), Eliza Buceschi (3), Ana Maria Dragut (4), Cristina Laslo (5), Cristina Neagu (3), Gabriela Perianu (3), Raluca Băcăoanu (2), Crina Pintea (4), Daniela Raţiu (2). Antrenor: Ambros Martin.
România B: Diana Ciucă – Bianca Bazaliu (3), Raluca Petruş, Anca Polocoşer (1), Andreea Târşoagă (4), Mădălina Zamfirescu (5), Daria Bucur (1), Alina Ilie, Ştefania Lazăr (1), Cristina Boian (3), Sonia Seraficeanu (1), Mădălina Conache, Lorena Ostase (2), Ana Maria Popa (3). Antrenor: Horaţiu Paşca.

Rusia, campioana olimpică en titre, s-a clasat pe locul al treilea la Trofeul Carpaţi, după ce a învins formaţia Serbiei cu scorul de 33-32 (14-17), sâmbătă, în finala mică.

Pentru cele trei echipe a fost ultima verificare înaintea turneului final al Campionatului European – EURO 2018, competiţie găzduită de Franţa între 29 noiembrie şi 16 decembrie. România face parte din Grupa D, alături de Norvegia, Germania şi Cehia. Serbia le va avea ca adversare în Grupa A pe Danemarca, Polonia şi Suedia, iar Rusia se află în Grupa B, alături de Franţa, Muntenegru şi Slovenia.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT