Dumitru Buzatu: În absenţa unei majorităţi, PSD trebuie să se gândească să treacă în opoziţie. Şi Negoiţă vrea în opoziţie

Liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu afirmă că, în absenţa unei majorităţi, PSD "trebuie să se gândească să treacă în opoziţie", întrucât orice altă soluţie, cel puţin până acum, în cadrul guvernărilor în România nu a dat rezultate pozitive pentru populaţie. El susţine că în acest moment "e foarte dificil de realizat o majoritate de către Partidul Social Democrat şi de aceea am susţinut o trecere în opoziţie cât mai rapidă".
Romania TV
26 aug. 2019, 14:39
Dumitru Buzatu: În absenţa unei majorităţi, PSD trebuie să se gândească să treacă în opoziţie. Şi Negoiţă vrea în opoziţie

„Dacă nu vom găsi o soluţie, se va ajunge în situaţia în care Guvernul va avea un sprijin minoritar. Am spus în mai multe rânduri că, în absenţa unei majorităţi, Partidul Social-Democrat trebuie să se gândească să treacă în opoziţie, orice altă soluţie, cel puţin până acum, în cadrul guvernărilor în România nu a dat rezultate pozitive pentru populaţie. Mai mult decât atât, să dăm posibilitatea dacă ajungem în această dificultate şi forţelor de opoziţie să negocieze, să găsească o majoritate, să intre la guvernare, să exercite guvernarea şi să arate celor care-i votează, care-i susţin, ce anume vor face pentru ei”, a afirmat preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, luni, într-o intervenţie telefonică la B1 TV.

El a spus ca în acest moment „e foarte dificil de realizat o majoritate de către Partidul Social Democrat şi de aceea am susţinut o trecere în opoziţie cât mai rapidă”.

„Să dam posibilitatea forţelor de opoziţie să găsească o soluţie majoritară de a sprijini un Guvern care să funcţioneze un an şi ceva de zile până la alegerile parlamentare”, a mai spus Buzatu.

Acesta a precizat că dacă ar fi în opoziţie în acest moment ar prelua guvernarea şi şi-ar dori să preia „într-o asemenea stare economia românească”.

Suspendat 6 luni din PSD, Robert Negoiță se bucură că ALDE iese de la guvernare și consideră că partidul său trebuie să plece „urgent” de la Palatul Victoria.

„Oare câți oameni trebuie să îți spună că sunt probleme în felul în care guvernezi? Oare câți parteneri trebuie să te părăsească? Oare câți români trebuie să își exprime nemulțumirea și neîncrederea în modul în care se conduce Guvernul, pentru ca actualul Executiv, în frunte cu șefa sa, Viorica Vasilica Dăncilă, și tot “corul Bisericii” (susținătorii dânsei), să plece acasă? Mă bucură decizia celor de la ALDE. Fiindcă e un semnal către normalitate. O normalitate pe care ne-o dorim cu toții, românii, și un semn clar că direcția în care merge Guvernul acesta de incompetenți este greșită și că trebuie să lase, URGENT, locul altora, care chiar pot să guverneze țara. Viorica Vasilica, acasă!”, a scris pe Facebook primarul sectorului 3, Robert Negoiță.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România