Dumitru Chisăliță, președintele AEI, trage un semnal de alarmă: „Un român sărac cheltuie peste o treime din venitul său doar pe energie”

Porivit unei analzie realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), un român cu venituri minime ajunge să cheltuiască peste o treime din ventitul anual pentru gaze și energie electrică.
Bianca Bocioacă
15 ian. 2026, 11:47
Dumitru Chisăliță, președintele AEI, trage un semnal de alarmă: „Un român sărac cheltuie peste o treime din venitul său doar pe energie”

O analiză a AEI arată că, spre deosebire de Grecia, unde sprijinul public acoperă aproape integral costurile consumatorilor vulnerabili, în România, un cetățean cu venituri sub medie este nevoit să cheltuiască peste o treime din venitul anual pentru gaze și energie.

„În orice ţară civilizată există o regulă nescrisă: dacă eşti sărac, statul nu are voie să te lase în frig şi întuneric. În România, această regulă a fost nu doar ignorată, ci inversată. Testul real al unei politici sociale nu este cât de mare este preţul la energie, ci cât din venitul unui om sărac este înghiţit de factura la gaz şi electricitate”, a explicat preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă, într-o analiză transmisă AGERPRES.

Citește și: Polițiștii amenință cu greva dacă se modifică regulile de pensionare. Președintele SNPPC: ”23.000 de oameni se pot pensiona subit, ar fi un dezastru”

Chisăliță atrage atenția asupra faptului că în Grecia indemnizația socială minimă este de aproximativ 9.600 de euro pe an, iar costurile medii anuale pentur gae și electricitate se ridică la circa 1.800 de euro pe an.

„Statul elen intervine astfel încât, pentru consumatorii vulnerabili, până la 100% din aceste costuri pot fi acoperite. Cu alte cuvinte, un cetăţean grec sărac nu este condamnat să aleagă între hrană şi încălzire”, a precizat Chisăliţă.

Citește și: Locatarii nu sunt obligați să plătească integral reparațiile din bloc. Asociația de proprietari, obligată să contribuie financiar în astfel de situații

În România, situația este total diferită, susține președintele AEI. O persoană singură cu indemnizația socială minimă trăiete cu circa 1.281 de lei pe lună, respectiv circa 3.000 de euro pe an.

„Facturile anuale la gaze şi electricitate ajung la aproximativ 1.257 de euro pentru un apartament cu două camere, iar ajutorul oferit de stat este de aproximativ 150 de euro pe an. Statul român acoperă doar 12% din factura energetică a unui om care trăieşte deja sub pragul sărăciei. Restul de aproape 1.100 de euro trebuie plătit dintr-un venit anual de doar 3.000 de euro. Asta înseamnă că un român sărac ajunge să cheltuie peste o treime din tot venitul său doar pe energie”, a subliniat Chisăliţă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT