Liderul AUR a vorbit despre presupuse presiuni și amenințări asupra parlamentarilor și a făcut o afirmație controversată la adresa conducerii țării: „România, condusă de un individ care are, așa, o dungă roșie pe buletin”.
George Simion și-a început intervenția susținând că parlamentarii AUR nu își vor schimba poziția și că vor rămâne „loiali poporului român”.
„Vă trece un fior rece pe șira spinării de fiecare dată când auziți de votul românilor și de alegeri democratice. Asta este soluția constituțională care ar trebui adoptată de un individ care conduce România și are o dungă roșie pe buletin și își permite să traseze linii roșii legate de guvernarea țării.
Nu ne intimidează. Am venit astăzi la acest pupitru pentru a da răspunsul din partea noastră. Și răspunsul este nu. Nu suntem trădători, nu suntem de vânzare, rămânem loiali poporului român care ne-a trimis aici în Parlament.
La aceste Guverne de tip marionetă ne-ați amenințat, ați trimis private jet-uri după noi, ați pus patronii de televiziune să încerce să ne cumpere, să ne amenințe pe bursa neagră a voturilor pentru aceste Guverne temporare un vot a ajuns să se tranzacționeze cu câteva sute de mii de euro. Avem și filmările, le vom prezenta în episoadele următoare.
Vedeți? Voi v-ați aruncat la câteva zeci de mii, aveți girjă pe viitor cu negociați. Ați otrăvit societatea, și la propriu, și la figurat, și ați încercat să ne intimidați cu fel de fel de Iude care erau puse să vorbească împotriva noastră„, a declarat George Simion de la tribuna Parlamentului.