După CTP, Ion Cristoiu critică dezbaterea lui Iohannis: „Jurnaliştii care participă se descalifică”

Ion Cristoiu a declarat că președintele Iohannis a transformat dezbaterea electorală de marți într-un party al persoanei fizice Klaus Iohannis, dând dovadă de o aroganță uriașă față de opinia publică și consideră că ziariștii care participă se descalifică în postura de jurnaliști.
Filip Stan
18 nov. 2019, 17:05
După CTP, Ion Cristoiu critică dezbaterea lui Iohannis:

Ion Cristoiu a afirmat că dezbaterea electorală a președintelui Iohannis, despre care europarlamentarul PNL Rareș Bogdan afirma că se va desfășura după model american, este mai degrabă demnă de o fostă republică sovietică.

DEZBATERE ELECTORALA. Klaus Iohannis: „Dăncilă nu va fi primită, nu este invitată” 

“Cred că dl. Rareș Bogdan a greșit. Cred că de fapt e o confuzie de cuvinte. Nu e vorba despre un model american sau occidental, este vorba despre un model din Turkmenistan sau hai, cu bunăvoință, din Belarus. Pentru că în aceste foste republici sovietice avem o democrație sau avem o serie de momente democratice de ochii lumii. Adică avem alegeri în care președintele câștigă cu 90%, referendumuri, e și parlament, e și presă și sunt și dezbateri între candidați. Și sigur că acolo președintele, care de regulă, e de vreo 30 de ani în funcție, își permite să invite pe cine vrea el”, a susținut analistul politic.

Ion Cristoiu este de părere că modul în care a procedat președintele Iohannis este unic în istoria posdecembristă, rolurile fiind inversate pentru ca șeful statului să aibă „dezbaterea Lui”: candidatul PNL a luat locul presei care ar fi trebuit să adreseze invitații și să pună condiții pentru participarea la dezbaterea electorală.

Răspunsul lui CTP la invitaţia de a participa la dezbaterea cu preşedintele Klaus Iohannis

“Își permite această chestiune unică, repet, unică, nu numai în istoria posdecembristă, dar și în istoria democrației, și anume, un candidat, pentru că dl. Klaus Iohannis este candidat, își permite să organizeze dezbaterea Lui, cu mare. În această perioadă în care o parte a presei este emoționată de faptul că a primit invitație și alta e supărată că nu a primit invitație la această dezbatere, nu s-a lămurit un lucru foarte important. În campania electorală, fie înainte, fie între cele două tururi, un candidat, că e președinte, șef de partid, oricum, care a intrat în turul al doilea, este obligat să vină în fața poporului și să dea seamă de ceea ce a făcut până acum și apoi de programul lui. Această dare de seamă în fața poporului român, în cazul lui Klaus Iohannis, nu are alt cadru decât cel în care presa în numele opiniei publice, în numele poporului cheamă, organizează dezbaterea și invitatul vine și acceptă condițiile presei. Acum avem de-a face cu o chestie unică”, a explicat jurnalistul.

În opinia sa, președintele Iohannis a tratat această dezbatere ca pe propriul botez, party sau nuntă, la care invită pe cine vrea.

“Dl. Klaus Iohannis, dacă ar fi avut un botez sau s-ar fi recăsătorit și ar fi făcut nuntă sau dacă ar fi dat un party, acasă, la el, la Sibiu, sunt de acord că putea să invite pe cine vrea el. Dar ca tu, candidat, și președinte în exercițiu și mai mult ca sigur președinte pentru încă cinci ani, să-ți permiți aroganța de a invita numai pe cine vrei tu și să motivezi cum motivează echipa lui de campanie că cei invitați să pună întrebări sunt oameni care cunosc activitatea președintelui și activitatea PNL și a urmărit-o, adică stabilești tu cine vine, mie, repet, mi se pare o uriașă aroganță, un dispreț, nu față de presă în primul rând, ci față de opinia publică, opinie publică stăpână a oricărui demnitar”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu a acuzat SNSPA, instituția care găzduiește dezbaterea electorală de marți seara, că este complice la manipulare.

“În cazul de față era normal, ca o instituție neutră, Academie, Universitate, TVR sau SNSPA să organizeze o dezbatere. Nu vin cei doi, atunci organizăm pe rând. Marți, unul, miercuri, celălalt. O dezbatere, care sigur negociind cu echipele de campanie, stabilea același cadru, invitațiile erau adresate de instituția respectivă, iar cei doi candidați care ar fi venit marți și miercuri, erau obligați să se conformeze regulilor impuse de organizatori. În cazul de față, repet, SNSPA-ul, și aici avem o foarte mare problemă a conducerii acestei instituții, este complice la o manipulare. Ea, de fapt, pune la dispoziția lui Klaus Iohannis, o sală, deși nu am înțeles de ce aula Bibliotecii universitare este a SNSPA, și aplaudaci din rândul profesorilor și studenților. Ea nu organizează, dar neprecizând, PSD necerând, presa necerând explicații acestei instituții… ea este o instituție bugetară, e plătită din banii noștri, ea nu este o instituție privată… SNSPA era datoare să spună ”, a susținut jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că era corect ca invitațiile să fie adresate instituțiilor de presă care, la rândul lor, să-și desemeze participanții la debatere și nu să le trimită nominal, anumitor jurnaliști.

“Bun, în al doilea rând. Hai să admitem că un candidat poate să prefere o anumită formulă. formulă…normal era, democratic, de bun simț, cum vreți, corect, să se adreseze fiecărei instituții de presă o invitație oficială, care instituție stabilea ea cine vine. Este inadmisibil ca președintele României, sau indiferent cine-o fi el, Rareș Bogdan, Alina Gorghiu, să stabilească ce jurnaliști să vină și să aibă onoarea să-i pună întrebări. Aici se ascunde aroganța. Adică cei care vin se împart în două, dacă ați observat: unii vor aplauda și alții vor pune întrebări. Cum adică? A ajuns un politician în România post-decembristă, Klaus Iohannis este un politician chiar dacă este el președintele României și candidatul PNL, să stabilească el cine să-i pună întrebări ?! Următorul pas, și atrag atenția cu toată seriozitatea, va fi acesta, Klaus Iohannis să stabilească să vină la vot numai anumiți cetățeni, acei cetățeni să-l voteze pe el, adică să vină numai cei care-l votează, și restul cetățenilor să stea în secțiile de votare și să-i aplaude pe cei care-l votează pe el. Așa ceva nu există! Dar aceasta este esența acestei farse care se joacă mâine seară în România, zisă și normală”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu spune că nu a primit invitație la dezbatere și s-ar mai fi gândit dacă o acceptă doar dacă îl suna președintele Iohannis în persoană, așa cum ar fi trebuit să procedeze cu toți jurnaliștii invitați.

“În primul rând că nu am primit, și fac această precizare: am văzut în justificare faptul că ăia care au dreptul să pună întrebări, au onoarea, au privilegiul, au … nu înțelegeți? Îi pun întrebări lui Zeus! Este o chestie unică în lume, e o sărbătoare în viața lor, trebuie să scrie în jurnal, vor scrie în CV-ul lor : . Și s-a invocat că sunt oameni care au urmărit …. păi dacă nu există în România jurnalist care să fi scris despre președintele României timp de cinci ani cel puțin o sută de editoriale! Din punctul acesta de vedere chiar l-am urmărit, chiar dacă l-am urmărit critic. Doi: dacă aș fi avut anumite șovăieli, dacă mă suna el personal, normal era, între noi fie vorba, și pe ceilalți jurnaliști să-i sune el personal. Nici măcar asta nu a făcut. Le-a trimis invitație Rareș Bogdan. Dar cine e Rareș Bogdan? E vizitiul lui? Birjarul lui? Nu înțeleg. Normal era, politicos, candidatul suna: . Sigur, aș fi stat pe gânduri ,dar nici într-un caz nu m-aș fi dus dintr-un simplu motiv”, a susținut jurnalistul.

Ion Cristoiu a explicat că nu ar fi acceptat invitația din solidaritate cu ceilalți jurnaliști care nu au fost invitați și pentru a nu participa la “o farsă care-i descalifică” în ipostaza de ziariști și îi umilește.

“Orice jurnalist care a acceptat și se va duce și va juca în această farsă, o va legitima, și, prin aceasta, în ochii mei se descalifică din ipostaza de jurnalist. Eu nu m-aș fi dus tocmai din solidaritate cu ceilalți jurnaliști care nu au fost invitați. Repet, eu spun, și sunt și unii cu care am lucrat și lucrez, cine se duce și admite umilința de a fi invitat, de a avea privilegiul să-i pună o întrebare candidatului Klaus Iohannis se descalifică în ochii mei, poate și în ochii altora, ca jurnaliști. Aici, nu pot să nu constat cu mare amărăciune, jubilația, emoția, jurnaliștilor care au fost invitați, repet, personal, nu stabilit de către conducerile trusturilor, de a merge, de a avea privilegiul acesta. Și cred că aici se manifestă un lucru extraordinar: se manifestă complexul trusturilor respective care au admis această insultă adusă lor, pentru că oameni de-ai lor au primit…de la Antena 3, de la Realitatea, de la România TV, nu au primit ele invitație, a primit o anumită persoană de acolo, faptul că au admis asta vine din faptul că au complexe PSD-iste. Dacă ați observat, e interesant că presa mai tefelistă, ca să spun așa, este mult mai aspră, nu vrea să joace în această comedie, în timp de presa suspectată că e a mogulilor PSD-iști, pro PSD, este bucuroasă că are onoarea să fie invitați la party-ul, botezul, ce vreți dumneavoastră, nunta dată de Klaus Iohannis, nu în calitate de persoană particulară, ci în calitate de președinte al României”, a conchis analistul politic.

Discuția anunțată cu politologi, jurnaliști și formatori de opinie, de către candidatul PNL la președinție Klaus Iohannis, va avea loc marți de la ora 19.00 și va permite întrebări doar din partea a 8 sau 9 persoane. Ceilalți jurnaliști pot participa ca public la dezbaterea de la BCU, conform senatorului PNL, Alina Gorghiu.

Întrebată de ce invitațiile au fost trimise nominal și nu au fost lăsate trusturile de presă să-și desemneze reprezentantul, Alina Gorghiu a afirmat: „Pentru că este, din punctul nostru de vedere, firesc să participe cei care au fost acreditați la Cotroceni cinci ani de zile. Cred că e normal ca în sală să poată fi cei care au participat activ la mandatul președintelui și cunosc ce au făcut”.

Dintre cei nouă oameni, cinci sunt jurnaliști, respectiv Radu Tudor – Antena 3, Cristina Șincai – România Tv, Cristian Leonte – Pro TV, Moise Guran – Europa FM și Ion M. Ioniță – Adevărul, iar Cristian Pîrvulescu este politolog.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De ce te mușcă ușor câinele tău de mână. Puțini proprietari știu
Capital.ro
Decizie pentru numerar. Cetățenii nu mai pot accesa conturile. Nu mai pot retrage cash: Oamenii sunt la mâna lor...
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Gestul devenit viral al unui agent de pază de la Beach, please!: „Definiția umanității”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
O nouă aplicație de mesagerie, de la unul dintre fondatorii Twitter. Cum va funcționa
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Un motociclist de 32 de ani a murit în urma unui accident rutier, în Cluj! Un adolescent a fost a fost transportat la spital
Cancan.ro
NU E O GLUMĂ! Cât costă o cameră la Iaki, hotelul lui Gică Hagi din Mamaia Nord, în iulie 2025
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Noua TAXĂ care se pregătește în România. Proprietățile vor fi suprataxate. Românii care vor contribui mai mult la stat.
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Cod de restricție pe spatele permisului auto. Ce diferență impune UE pentru șoferi
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți