După Iași, credincioșii sunt așteptați la București, pentru pelerinajul de Sfântul Dimitrie. Programul complet al slujbelor și închinării la moaște

Calendar aglomerat pentru românii care vor să se roage la moaște pentru toate cele bune. După cozile uriașe din Iași, de Sfânta Parascheva, zeci de mii de credincioși sunt așteptați în Capitală, pentru pelerinajul dedicat Sfântului Dimitrie - Ocrotitorul Bucureștilor. Iată, mai jos, calendarul complet al evenimentelor.
Mircea Filipescu
17 oct. 2026, 13:22
După Iași, credincioșii sunt așteptați la București, pentru pelerinajul de Sfântul Dimitrie. Programul complet al slujbelor și închinării la moaște

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este celebrat în fiecare an la 27 octombrie. Pelerinajul prilejuit de această sărbătoare va începe însă mai devreme, în 18 octombrie mai precis, urmând să se încheie la 28 octombrie. În primele șase zile ale pelerinajului, credincioșii se vor putea închina la moaște în interiorul Catedralei Patriarhale istorice, între orele 7:00 și 21:00. Acolo vor fi expuse moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie, au precizat reprezentanții Patriarhiei.

În 27 octombrie, Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și un sobor de preoți și diaconi.

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, începând cu ora 12:00, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după cum urmează:

  • prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bulevardul Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii)
  • a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, pe traseul: Str. Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

Coloanele se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei și vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.

În aceeași zi, de la 12:45, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, Patriarhul Daniel va întâmpina raclele cu Sfintele Moaște și va rosti un cuvânt de binecuvântare. Ulterior, acestea vor fi așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei.

Programul liturgic de Sfântul Dimitrie

Duminică, 18 octombrie 2026
09:30 – 12:00 – Sfânta Liturghie, săvârșită la Altarul de Vară;
16:00 – 18:30 – Slujba Paraclisului Maicii Domnului, în Catedrala Patriarhală.

Luni, 19 octombrie 2026
09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Marți, 20 octombrie 2026
09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Citește și Blestemul ascuns al veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce mesaj ar fi fost scris pe hainele care acoperă sfintele moaște

Miercuri, 21 octombrie 2026
09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Joi, 22 octombrie 2026
09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Vineri, 23 octombrie 2026
09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Sâmbătă, 24 octombrie 2026
09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
12:00 – 13:30 – Procesiunea Calea Sfinților;
17:00 – 21:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, în Catedrala Patriarhală.

Duminică, 25 octombrie 2026
09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită la Altarul de Vară;
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de Vară.

Luni, 26 octombrie 2026
09:30 – 12:00 – Sfânta Liturghie, săvârșită la Altarul de Vară;
12:00 – 13:00 – Proclamarea Sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari;
17:00 – 21:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Altarul de Vară.

Marți, 27 octombrie 2026
09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de Vară;17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii, în cinstea Sfântului Ierah Iachint, Mitropolitul Țării Românești și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, la Altarul de Vară.

Miercuri, 28 octombrie 2026
09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală, potrivit digi24.

Citește și Cine este cerșetorul care a strâns aproape 10.000 de lei de la pelerinii aflați la coadă la moaștele Sfintei Parascheva. Bărbatul are o casă și trei mașini la poartă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT