Durata încarcerării lui Adrian Năstase, la mâna Tribunalului Bucureşti

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a spus, la România TV, că este greu de estimat durata efectivă a întemniţării clientului său deoarece există atât posibilitatea eliberării condiţionate, cât şi cea a adăugării unui spor de pedeapsă de către Tribunalul Bucureşti.
Filip Stan
06 ian. 2014, 20:35
Durata încarcerării lui Adrian Năstase, la mâna Tribunalului Bucureşti

Teoretic, Adrian Năstase ar putea executa o perioadă mai mică de închisoare decât cei 4 ani pe care i-a primit în dosarul Zambaccian. Astfel, pedeapsa de 2 ani din dosarul Trofeul Calităţii ar putea fi contopită cu cea de 4 ani, dar în cazul contopirii pedepselor există şi varianta adăugării unui spor la pedeapsă. „Tribunalul Municipiului Bucureşti va aprecia dacă se impune adăugarea unui spor sau nu”, a precizat Cazacu.

Pe de altă parte, Năstase ar putea beneficia de eliberare condiţionată datorită faptului că are peste 60 de ani şi astfel pedeapsa ar putea să i se scadă cu o treime. „Domnul Adrian Năstase va intra într-o comisie specială ce se poate exprima în legătură cu posibilitatea eliberării mai devreme”, a spus Ion Cazacu.

De asemenea, un alt motiv pentru eliberarea condiţionată este efectuarea unor activităţi practice sau intelectuale în urma cărora un anumit număr de zile din pedeapsă vor fi scăzute.

În aceste circumstanţe, durata exactă a şederii lui Năstase în penitenciar este greu de stabilit, cu atât mai mult cu cât avocaţii, în funcţie de minuta sentinţei ce urmează să fie dată publicităţii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iau în calcul şi varianta unor căi de atac extraordinare. „Nu vreau să fac aprecieri pentru că lucrurile sunt în curs de a se desfăşura. Pot fi deschise şi căi extraordinare de atac”, a mai spus Ion Cazacu.

Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită şi 3 ani de detenţie pentru şantaj, instanţa dispunând executarea pedepsei celei mai mari. Dana Năstase a primit o sentinţă de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la şantaj şi folosirea de documente false în formă continuată.Irina Jianu a scăpat de acuzaţia privind dare mită datorită prescripţiei faptei, dar a primit 4 ani de închisoare pentru spălare de bani în formă continuată şi 2 ani pentru fals intelectual la Legea contabilităţii, dar pedepsele au fost contopite.

Totodată instanţa a dispus confiscarea a 1.824.000 lei de la soţii Adrian şi Dana Năstase. Fiecare inculpat a fost condamnat la plata a câte 20.000 de lei cheltuieli de judecată.

Sentinţa este definitivă, dar Adrian Năstase poate cere contopirea pedepsei cu cea din Trofeul Calităţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT