E oficial, Dinamo are un nou antrenor. Contractul a fost semnat până în vară

Cosmin Contra a semnat, joi, un contract până în vară cu formaţia Dinamo. El îl înlocuieşte astfel pe Ioan Andone, care s-a despărţit de "câini" după eşecul  cu Concordia Chiajna.
Romania TV
16 feb. 2017, 17:18
E oficial, Dinamo are un nou antrenor. Contractul a fost semnat până în vară

Cosmin Contra a anunțat, joi seara, că a ajuns la un acord cu conducerea clubului de fotbal Dinamo pentru preluarea funcției de antrenor principal, el semnând un contract valabil până în vara acestui an.

Fostul fotbalist, care îl înlocuiește în funcție pe Ioan Andone, a declarat la postul de televiziune Dolce Sport că își dorește să ajute formația Dinamo să treacă peste momentul delicat în care se găsește în prezent. „Au fost niște discuții de ieri (n.r. — miercuri), de când am ajuns și până acum. Am semnat contractul mai devreme, iar de mâine (n.r. — vineri) începem oficial treaba. Am semnat până în vară, n-am vrut să ne legăm unii de alții pentru foarte mult timp. Așteptăm mai întâi să vedem cum merg lucrurile, iar din vară vom vedea ce va fi pe viitor. A fost un vis pentru mine să antrenez Dinamo. Am jucat la Dinamo, au fost momente frumoase și clar că îmi doream să antrenez echipa. Acum este un moment delicat la echipă, au fost discuții dificile, dar îmi doresc să ajut Dinamo să treacă peste acest moment greu. Îmi doresc să ajungem în play-off, dar nu mi-a impus nimeni niciun obiectiv. Antrenorul își stabilește obiectivul„, a afirmat Contra pentru postul de televiziune citat.

Ultima oară antrenor la formația spaniolă Alcorcon, Contra a discutat deja cu jucătorii dinamoviști, iar luni, în partida de pe teren propriu cu FC Botoșani, va debuta oficial ca antrenor al formației bucureștene. „Nu am o misiune ușoară, dar nu cred că m-am băgat vreodată într-o misiune ușoară. Eu am mare încredere în mine, am încredere în echipă și sper ca împreună să obținem rezultate. Cel mai important meci este luni, este o adevărată finală. Am vorbit cu jucătorii, am încercat să le dau încredere, pentru că vin după două rezultate negative. Le-am spus că sunt jucători buni, dar e nevoie de mai multă implicare în joc, mai multă agresivitate, mai multă ambiție, iar cu toate acestea lucrurile vor intra în normal. Eu voi încerca să câștig toate meciurile și să revenim la forma de la începutul sezonului, când era nea Ando, adică să câștigăm meci de meci„, a adăugat el.

Cosmin Contra îl va avea ca antrenor secund pe fostul fotbalist al Universității Craiova, Ionel Gane.

În vârstă de 41 de ani, Contra a mai antrenat în cariera sa de până acum formațiile Alcorcon, Guangzhou R&F, Getafe, Petrolul Pploiești, Fuenlabrada și Poli Timișoara.

El îl înlocuiește la Dinamo pe tehnicianul Ioan Andone, cel care marți, 14 februarie, și-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea alb-roșie. Despărțirea de Andone vine la doar o zi după ce Dinamo a fost învinsă cu scorul de 2-1, în deplasare, de Concordia Chiajna, în etapa a 23-a a Ligii I. În urma acestui meci, formația alb-roșie a coborât pe locul 6 al clasamentului și există riscul de a rata calificarea în play-off-ul Ligii I.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”Am simțit că tata a fost acolo, lângă noi”. Fiica lui Diego Maradona, în lacrimi după ce Argentina s-a calificat în finala Cupei Mondiale
Capital.ro
Cutremur de 7,3 în Mexic. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe state de la Oceanul Pacific
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind suspendarea lui Nicușor Dan. Alegerile anticipate, o variantă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România