EBA, în tricou „Free Iulia”, la Parlamentul European

RomaniaTV.net
17 01. 2012, 11:29

Potrivit Mediafax, când a intrat în sala de plen a Parlamentului European, Elena Băsescu nu mai purta tricoul respectiv.

Potrivit unor surse parlamentare, eurodeputaţii PPE vor purta, în şedinţa de plen de după-amiază a Parlamentului European, astfel de tricouri pentru susţinerea Iuliei Timoşenko.

Lidera opoziţiei ucrainene, Iulia Timoşenko, a fost condamnată la şapte ani de închisoare în octombrie, pentru încheierea unor contracte în domeniul gazelor cu Rusia care ar fi fost dezavantajoase pentru Ucraina.

În ultima perioadă, starea de sănătate a Iuliei Timoşenko s-a degradat.

SUA, dar şi lideri europeni, precum Jerzy Buzek, preşedintele al Parlamentului European până la începutul acestui an, au cerut eliberarea fostului premier ucrainean. În plus, Cehia i-a oferit azil politic soţului Iuliei Timoşenko.