Ecaterina Andronescu s-a dat singură pe mâna DNA: Să arăt că sunt nevinovată e mai important decât imunitatea

Senatorul Ecaterina Andronescu a rămas fără imunitate parlamentară miercuri, când s-a votat încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele său, în dosarul Microsoft. Fostul ministru al Educaţiei le-a cerut colegilor senatori să dea aviu ridicării imunităţii pentru ca ea să îşi poată demonstra nevinovăţia în acest dosar şi să-şi spele astfel imaginea pătată de asemenea acuzaţii.
Iulian Tudor
19 nov. 2014, 11:55
Ecaterina Andronescu s-a dat singură pe mâna DNA: Să arăt că sunt nevinovată e mai important decât imunitatea

Ecaterina Andronescu este convinsă că îşi va spăla onoarea după ce i-a fost ridicată imunitatea parlmentară, pentru că, spune ea, nu există nicio dovadă privind acuzaţiile „aberante” care îi sunt aduse.

„Am primit vestea cu foarte multă seninătate pentru că am şi cerut colegilor de la tribună să pot să merg în justiţie să-mi dovedesc nevinovăţia. Pentru mine era mai important, decât să iau aici o hotărâre favorabilă şi să rămân cu o pată pe onestitatea mea, să merg şi să demonstrez că sunt nevinovată. De aceea am cerut de la tribună acest lucru (ridicarea imunităţii, n.r.)”, a spus Ecaterina Andronescu.

„Sper ca ministerul să aibă documentele care să ateste cum s-a derulat proiectul acela început în 2001. Sunt foarte liniştită pentru că nu am nicio apăsare de conştiinţă. Niciodată n-am luat, n-am cerut şi n-am condiţionat nimănui vreun act care era în responsabilitatea mea. Pot afirma fără niciun fel de rezervă că nu există nicio dovadă că aş fi luat eu sau cei din echipa de informatizare a sistemului de învăţământ ceva de la cineva. După opinia mea, pentru un eveniment care s-a petrecut în 2001, documentele ar fi trebuit să fie acelea de atunci, nu avea ce să apară ulterior. Din 2002 eu nu am avut nicio atingere cu proiectul de informatizare. Eu am derulat primele două etape, dar proiectul a avut şase etape. Iar miniştrii care au venit după mine ar fi putut să-l oprească, cea ce nu s-a întâmplat. Toţi miniştrii au mers în continuare cu el fără ca în contractele gestionate de mine să fi fost vreo precizare că se condiţiona în vreun fel continuarea acestui proiect. Apoi, Curtea de Conturi a făcut control şi audit când eu nu eram la minister şi niciodată nu s-a sesizat că ceva ar fi fost în neregulă”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

„Eu ştiu că acest proiet l-am derulat corect şi nu cred că îmi poate imputa cineva că am luat ceva sau că am făcut trafic de influenţă, ca să nu mai vorbesc de alte acuzaţii aberante”, a punctat Andronescu.

Plenul Senatului a admis miercuri cererea DNA de declanşare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale în cazul Ecaterinei Andronescu în dosarul Microsoft. Potrivit DNA, Ecaterina Andronescu este investigată pentru modul în care au fost acodate contractele în cadrul proiectului „Sistem Educaţional Informatizat”. DNA susţine că fostul ministru a favorizat compania Siveco şi că de la acestă companie ar fi primit şi mită. Ecaterina Andronescu a declarat, în plen, că numele său nu avea ce căuta în dosarul Microsoft, deoarece în perioadele în care s-au achiziţionat aceste licenţe nu era ministru al Educaţiei.

Comisia juridică din Senat a dat marţi raport de admitere privind solicitarea DNA de declanşare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, ambii senatori PSD, sunt acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi, respectiv, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, în Dosarul Microsoft.

În solicitarea trimisă Parlamentului prin care cere încuviinţarea urmăririi penale, DNA susţine că în perioada în care a fost ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a favorizat compania SIVECO şi a luat mită de la această societate. În schimb, compania ar fi primit tratament preferenţial la încheierea unor contracte publice.

Ecaterina Andronescu face parte din lotul de nouă foşti miniştri care sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu acordarea unor contracte din domeniul IT. În total este vorba de contracte de peste 1 miliard de euro.

Potrivit DNA, Ecaterina Andronescu este investigată pentru modul în care au fost acodate contractele în cadrul proiectului „Sistem Educaţional Informatizat”.

DNA descrie începutul proiectului în felul următor: „La data de 23.05.2001 Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei din cadrul Guvernului României a aprobat Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator prin dotarea unităţilor de învăţământ cu laboratoare informatizate. Valoarea acestui proiect a fost estimată la circa 200 milioane dolari. În esenţă, programul SEI se referă la dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu laboratoare informatice, tehnologia informatică urmând să fie folosită ca suport didactic. În cadrul acestui program şcolile urmau a fi a fi dotate cu 1.500 laboratoare informatizate”.

DNA susţine că în cadrul acestui proiect fostul ministru a favorizat compania Siveco şi că de la acestă companie ar fi primit şi mită, însă nu se precizează cuantumul şpăgilor. DNA mai notează că statul a fost păgubit şi prin faptul că produsele achiziţionate, adică PC-urile şi softurile, au fost luate la preţuri mult supraevaluate faţă de preţul pieţei.

În cazul Ecaterinei Andronescu, DNA a cerut urmărirea penală pentru următoarele motive:
-A procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; a iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora (Memorandumul din data de 31.08.2001, Memorandumul cu privire la începere a „Proiectului naţional de implementare a învăţământului alternativ de educaţie asistată pe calculator” încheiat între MEC, SIVECO, HP, IBM. HG nr. 828/31 iulie 2002, HG nr. 1220/07.11.2002, HG nr. 1108/2003, HG nr. 684/2003, HG nr. 1352/2003 ş.a);
-A stabilit printr-un Memorandum firmele care să participe la realizarea proiectului atestând în mod nereal că acestea fac parte dint-un consorţiu; a stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; a acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă;
-A înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru Minister, toate acestea având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.
-În perioada 2001 -2009 a pretins şi primit de la firma SIVECO şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu Ministerul.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Cum afli cât timp trebuie să aștepți pentru a trece Podul Giurgiu – Ruse. Aplicația care îi scapă pe șoferi de cozile infernale
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
Playtech.ro
Succesiune moștenire teren. E nevoie de cadastru?
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Generalii Coldea și Dumbravă au scos Justiția la mezat. Acuzațiile aduse de DNA
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Primele calcule de la Ministerul Muncii: Unii pensionari vor plăti și 1.200 de lei CASS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc