Economia românească a crescut cu 2,5% în 2011. Agricultura şi industria au fost motoarele creşterii

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2011 a fost de 578551,9 milioane lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 2,5% faţă de anul 2010. În ultimul trimestru, PIB a scăzut cu 0,2% faţă de al treilea trimestru
Romania TV
06 mart. 2012, 08:00
Economia românească a crescut cu 2,5% în 2011. Agricultura şi industria au fost motoarele creşterii

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul IV 2011, date ajustate sezonier, a fost de 148882,2  milioane lei preţuri curente, în scădere, în termeni reali, cu 0,2% faţă de trimestrul III 2011.

Agricultura şi industria au contribuit la creşterea PIB de anul trecut

Creşterea economică de anul trecut, de 2,5%, a fost susţinută în principal de evoluţia din agricultură, cu un plus de 11,3%, şi industrie, domeniu care a înregistrat un avans de 5%, a anunţat marţi INS, menţinând estimările privind ritmul de creştere a PIB în trimestrul 4 şi pe ansamblul anului.

Produsul Intern Brut estimat pentru 2011 a fost de 578,551 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,5% faţă de anul 2010.

„Creşterea a fost determinată, în mod semnificativ, de majorarea volumului de activitate şi, în consecinţă, a valorii adăugate brute din agricultură, silvicultură şi pescuit (+11,3%), industrie (+5,0%) şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (4,8%). Creşteri relativ mai reduse ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (+2,7%) urmate de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,2%)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Cererea internă a crescut cu 3,1 procente, comparativ cu anul 2010. Reducerea cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice (-3,5%) a fost compensată de majorarea cheltuielii pentru consum final a gospodăriilor populaţiei (+1,4%), astfel încât consumul final total a fost constant.

Formarea brută de capital fix a înregistrat o creştere cu 6,3 puncte procentuale.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul al patrulea, serie brută, a fost de 183,943 milia6rde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 1,9% faţă de trimestrul IV 2010.

Construcţiile au fost ramura care a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri a volumului de activitate cu 5,7%, urmată de agricultură, silvicultură şi pescuit (+3,1%) şi de industrie (+2%). Creşteri uşoare ale volumului de activitate s-au mai înregistrat în activităţile de informaţii şi comunicaţii (+1,7%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (1,3%) urmată de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,9%) şi în tranzacţiile imobiliare (+0,4%).

Pe ansamblul economiei, cea mai mare majorare au înregistrat-o în octombrie-decembrie activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (11,1%).

Reducerea volumului de activitate s-a înregistrat în administraţie publică şi aparare; invăţământ; sănătate (-3,1%) precum şi în activităţile de intermediere financiare şi asigurări (-0,8%).

Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, în trimestrul IV 2011 cererea internă a crescut cu 2,5 procente, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2010. Consumul final total s-a majorat cu 1,4%, ca urmare a creşterii volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei cu 2,8%. Cheltuiala pentru consum final a administraţiilor publice s-a redus cu 3,9 procente.

Formarea brută de capital fix a înregistrat o creştere cu 10,3 puncte procentuale.

Un efect negativ asupra PIB l-a avut, în continuare, evoluţia exportului net ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+5,4%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+4%).

Ca serie ajustată sezonier PIB estimat pentru trimestrul IV 2011 a fost de 148,882 miliarde lei preţuri curente, în scădere în termeni reali cu 0,2% faţă de trimestrul III 2011.

Informaţiile prezentate marţi de INS privind evoluţia PIB sunt aceleaşi cu datele semnal publicate de instituţie la jumătatea lunii februarie.

INS anunţa atunci că Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 2,5%, după un avans de 1,9% în ultimul trimestru comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, dar activitatea economică a încetinit în intervalul octombrie-decembrie faţă de trimestrul al treilea, înregistrând o scădere cu 0,2% ca serie ajustată.

Datele coincid cu cifra avansată în ianuarie de preşedintele Traian Băsescu, de 2,5%.

Fondul Monetar Internaţional prognoza în 2011 o creştere economică pentru România de 1,5%, dar după misiunea de la începutul acestui an şi-a revizuit în urcare estimarea, la peste 2%.

Pentru acest an, FMI şi Comisia Europeană estimează un avans economic de 1,5-2%, în timp ce bugetul este construit pe o creştere economică de 1,8-2,3%.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Băiatul lui Ovidiu Stîngă a lăsat Olanda pentru România: „A venit aici la facultate. Fotbalul nu este pentru oricine”
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce înseamnă „semidecomandat”, „nedecomandat” și „confort 2”. Detaliile care pot schimba prețul unui apartament
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Anunț major pentru România. Rusia atacă instalaţiile de energie electrică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat