Efectul unui raport secret: Suveranul Pontif, victima Papalităţii şi Bisericii Catolice

Decizia Papei Benedict de a se retrage din funcţie ar putea fi rezultatul unei serii de factori care au culminat cu eşecul reformării Curiei Romane, aparatul administrativ al Vaticanului, şi cu un raport secret elaborat de trei cardinali în urma scandalului supranumit "Vatileaks".
Romania TV
12 feb. 2013, 16:11
Efectul unui raport secret: Suveranul Pontif, victima Papalităţii şi Bisericii Catolice

„În contextul în care nu a reuşit reformarea Curiei Romane, Benedict al XVI-lea a ajuns la o concluzie amară: pleacă el, se schimbă el. Este vorba de sacrificiul extrem, traumatic, al unui pontif intelectual învins de un aparat administrativ prea acaparat de putere şi prea autoreferenţial pentru a fi reformat. Papa Benedict a încercat o emancipare a Papalităţii şi a Bisericii Catolice (…); însă a devenit o victimă”, scrie, într-un editorial, expertul Corriere della Sera Massimo Franco.

„Asistăm acum la un simptom extrem, final, irevocabil al crizei unui sistem de conducere şi unei forme a papalităţii. Este vorba de revolta unui Sfânt Părinte faţă de o derivă a unei Biserici-instituţie care în ultimii ani a trecut de la statutul de «maestru al vieţii» la cel de «păcătos»; (…) O lungă serie de conflicte, manevre, trădări sub cupola Catedralei San Pietro. (…)”, notează Corriere della Sera.

Publicaţia italiană vorbeşte şi despre un presupus „raport secret” elaborat de trei cardinali şi prezentat în urmă cu câteva zile pe tema scandalului difuzării de informaţii confidenţiale de către fostul majordom papal Paolo Gabriele.

Conform publicaţiei Il Fatto Quotidiano, evenimentele din ultimul an, inclusiv scandalul scurgerilor de informaţii, ar fi fost o manevră a Suveranului Pontif pentru limitarea puterii secretarului de Stat Tarcisio Bertone, şeful aparatului politic şi diplomatic al Vaticanului.

Potrivit Il Fatto Quotidiano, Bertone ar fi fost de fapt obiectivul central al scandalului supranumit „Vatileaks”. Într-o ultimă decizie, Papa Benedict numise şase cardinali noneuropeni tocmai pentru a diminua influenţa lui Bertone, care doreşte un viitor papă italian, probabil Angelo Scola, Arhiepiscopul de Milano.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT