Egiptul va conduce comisia care va investiga dispariţia avionului EgyptAir

Egiptul va conduce comisia oficială de anchetă privind dispariția avionului EgyptAir care asigura un zbor Paris-Cairo, a declarat joi șeful Departamentului de investigare a accidentelor aeriene de la Cairo, Ayman al-Moqadem, potrivit Reuters.
Filip Stan
19 mai 2016, 17:38
Egiptul va conduce comisia care va investiga dispariţia avionului EgyptAir

Din această comisie va face parte și Franța, care este deopotrivă țara unde se produc avioanele Airbus 320 și țara de unde provin, după Egipt, cele mai multe victime.

Comisia va începe operațiunile de căutare a cutiilor negre și va aduna probe imediat ce vor fi găsite rămășițele avionului.

Marea Britanie și Grecia s-au oferit de asemenea să ajute la investigație, a spus Moqadem, care nu a precizat dacă ofertele au fost acceptate.

Pe de altă, compania EgyptAir a transmis că informațiile apărute în presă conform cărora ar fi fost găsite rămășițe ale aeronavei în apropierea insulei elene Karpathos nu sunt adevărate.

„EgyptAir a contactat organismele implicate din Grecia, care nu au confirmat validitatea informațiilor”, a adăugat grupul aerian, potrivit DPA.

Surse din cadrul Ministerului Apărării de la Atena declaraseră anterior, potrivit Reuters, că o fregată elenă, care căuta joi avionul EgyptAir dispărut în cursul nopţii, a găsit două mari obiecte plutitoare într-o zonă maritimă la circa 230 de mile marine sud de insula Creta, în Marea Mediterană. Cele două obiecte par să fie bucăți de plastic în alb și roșu.

Postul național de televiziune din Grecia, TV ERT, a transmis informații similare, precizând că două obiecte ‘în culoare portocalie’ au fost descoperite în aceeași zonă.

Purtătorul de cuvânt al armatei elene, Vassilis Beletsiotis, a declarat la rândul său pentru AFP că un avion egiptean a descoperit în largul insulei Creta rămășițe care ar putea fi ale avionului dispărut.

În același timp, la Paris, o sursă din cadrul poliției a spus, potrivit Reuters, că anchetatorii îi interoghează pe ofițerii care erau de serviciu pe Aeroportul Roissy miercuri seară pentru a afla dacă au auzit sau au văzut ceva suspect.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT