Elena Băsescu: Florin Cioabă a fost un om deosebit, cu un suflet foarte mare

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu afirmă, într-un mesaj postat pe Facebook, că Florin Cioabă, care a încetat din viaţă duminică, a fost "un om deosebit, cu un suflet foarte mare", adăugând că este alături de familia îndurerată şi de întreaga comunitate romă în aceste momente.
Romania TV
18 aug. 2013, 12:21
Elena Băsescu: Florin Cioabă a fost un om deosebit, cu un suflet foarte mare

„Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în Împărăţia Sa! A fost un om deosebit, cu un suflet foarte mare. Sunt alături de familia îndurerată şi de întreaga comunitate romă în aceste momente grele”, a scris Elena Băsescu, fiica cea mică a şefului statului.

Relaţiile de amiciţie între familia preşedintelui Băsescu şi cea a lui Florin Cioabă este binecunoscută.

În 8 aprilie 2013, Florin Cioabă a devenit preşedinte al International Romani Union (IRA), la un congres internaţional organizat la Sibiu, la care a fost prezentă şi Elena Băsescu.

În 2012, familia lui Cioabă a fost prezentă la nunta fiicei preşedintelui, Elena Băsescu, mireasa primind din partea familiei Cioabă o salbă de aur şi o păpuşă îmbrăcată în straie ţigăneşti.

Elena Băsescu a avut în ultimii ani mai multe poziţii publice în care a luat apărarea comunităţii rome şi a cerut respectarea drepturilor acesteia.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat apropiaţi ai familiei.

Informaţia a fost confirmată de rudele lui Cioabă, care au precizat că decesul s-a produs la 11.10, în urma unui stop cardio-respirator.

În demersurile pentru repatrierea lui Florin Cioabă se implică şi personalul din Ambasada României la Ankara şi din Departamentul Afaceri Consulare din Centrala MAE de la Bucureşti, la solicitarea de asistenţă venită din partea membrilor familiei.

Zilele trecute, medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a fost în Antalya pentru a evalua starea lui Florin Cioabă, la rugămintea preşedintelui Traian Băsescu. Costurile deplasării medicului Brădişteanu au fost suportate de către familia lui Cioabă.

Premierul Victor Ponta a catalogat, vineri, drept revoltător faptul că preşedintele Traian Băsescu a avut „nesimţirea” ca, după ce „i-a făcut dosar penal”, să-l sune pe medicul Şerban Brădişteanu şi să-l roage să meargă în Turcia pentru a analiza starea de sănătate a lui Florin Cioabă.

Victor Ponta a spus, vineri, într-o conferinţă de presă la Suceava, că statul român intervine în cazul unui cetăţean român aflat într-o situaţie cu totul specială în afara ţării.

„Dacă e vorba de un cetăţean român aflat într-o situaţie specială, copii, cazuri cu totul speciale, statul român, atât cât putem să ne permitem, nu putem foarte des, sigur că, pe cheltuiala statului român, intervenim în situaţii cu totul şi cu totul speciale”, a spus Ponta.

În replică, Elena Băsescu a apreciat că, „din ură politică”, premierul Victor Ponta „ar fi în stare să lase un om să moară”.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Dani Alves, unul dintre cei mai faimoși jucători din istorie. Ce face astăzi, la 7 luni de când a primit cea mai importantă veste din viața lui
Capital.ro
Drept de proprietate în România. Situația în care vecinul îți poate traversa curtea sau terenul. Legea te obligă să accepți
Playtech.ro
Dispozitivul care pare inofensiv, dar îți crește factura la energie cu peste 200 de lei pe lună
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un tânăr din Vrancea se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Victima a fost transportată cu elicopterul la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Cele mai mici tarife la energie electrică. Topul furnizorilor cu oferte în România
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai