Elena povesteşte ce i s-a întâmplat pe scena Eurovision: Am avut o reacţie de şoc VIDEO

Membrii formaţiei Mandinga au declarat că îşi propun să facă un spectacol perfect în finala Eurovision, care va avea loc sâmbătă, la Baku, în Azerbaidjan, obiectivul lor fiind să ajungă între primele cinci ţări în topul final al competiţiei. Despre problema cu casca din semifinala de marţi seară, Elena, solista formaţiei, a spus că "este ca atunci când conduci o maşină cu geamurile aburite". "Se vede ceva, dar totuşi, dacă nu cunoşti foarte bine drumul, faci uşor un accident. Aşa a fost şi pentru mine pe scenă", a povestit Elena.
Romania TV
23 mai 2012, 06:41
Elena povesteşte ce i s-a întâmplat pe scena Eurovision: Am avut o reacţie de şoc VIDEO

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.

Deşi solista formaţiei Mandinga, Elena Ionescu, a avut nişte probleme cu casca, trupa românească, care a participat în concurs cu piesa „Zaleilah„, a reuşit să treacă cu bine de semifinala de marţi.

Contactaţi de Mediafax, membrii trupei Mandinga au spus că, din păcate, în semifinala de marţi seară nu a fost atât de bine ca la repetiţii.

„Dacă la toate repetiţiile de până acum nu am avut probleme tehnice, am avut parte de aşa ceva tocmai în direct, în timpul semifinalei. Din fericire, Elena este o foarte bună profesionistă şi o artistă excelentă şi a reuşit să facă faţă situaţiei„, a spus Alex (Mandinga).

La rândul său, Elena, solista trupei, a explicat: „Este ca atunci când conduci o maşină cu geamurile aburite. Se vede ceva, dar totuşi, dacă nu cunoşti foarte bine drumul, faci uşor un accident. Aşa a fost şi pentru mine pe scenă. Noroc că ştim foarte bine piesa şi că există o comunicare perfectă între mine şi băieţi, pentru că am reuşit să facem faţă unui moment delicat. Am avut o scurtă reacţie de şoc în momentul în care am realizat că nu mai aud nimic în cască. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu scena, asta înseamnă că este aproape imposibil să te sincronizezi cu piesa şi colegii de scenă, bazându-te doar pe ecoul care vine din sală. Totuşi, noi am reuşit să trecem peste acest moment, să ducem piesa până la capăt şi, cu ajutorul telespectatorilor şi al juriului de specialitate, să reprezentăm România în finala Eurovision”.

În ceea ce priveşte planurile pentru marea finală, de sâmbătă, membrii trupei Mandinga şi-au propus să facă „un spectacol perfect”. „Obiectivul nostru este să ajungem între primele cinci ţări. Desigur, ne dorim să câştigăm Eurovision. Am muncit şi muncim mult pentru asta. Am venit aici să-i facem mândri pe români şi fix asta vom face şi pe 26 mai”, a spus Alex.

Totodată, Elena a precizat că Eurovision este un concurs complex şi greu, din care cei de acasă cunosc doar 10%.

„Este foarte multă muncă în spate şi un program încărcat, de care dacă nu te ţii ieşi imediat din joc. E dificil să spun că ceva a fost mai dificil decât altceva. Participarea la Eurovision este o ocazie specială, pentru care le mulţumim celor de acasă că ne-au acordat-o. Avem încrederea românilor şi sprijinul lor, aşa că nu ne permitem să arătăm cu degetul ceva. Ne dorim ca totul să fie perfect şi fiecare dintre noi, din Mandinga, dar şi din echipa TVR, dă tot ceea ce are mai bun pentru ca România să fie reprezentată exemplar la Eurovision”, a spus cântăreaţa.

Totodată, Elena le mulţumeşte fanilor că susţin Mandinga şi le dau membrilor trupei atâta energie. „Împreună mergem la câştig în finala Eurovision!”, a mai spus ea.

Cele 18 ţări care au evoluat în prima semifinală Eurovision, marţi, pe scena Crystal Hall de la Baku, au fost, în ordinea intrării în concurs: Muntenegru, Islanda, Grecia, Letonia, Albania, România, Elveţia, Belgia, Finlanda, Israel, San Marino, Cipru, Danemarca, Rusia, Ungaria, Austria, Moldova şi Irlanda.

În afară de România, în semifinala de marţi s-au mai calificat Moldova, Islanda, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia, Irlanda.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, critici pentru Bergodi și Pancu după show-ul din U Cluj – Rapid: „Mă așteptam la altceva”
Capital.ro
Românii care nu își retrag banii din pensia privată, deși au atins vârsta de pensionare: Vor avea un câștig mai mare
Playtech.ro
Când se deschide Târgul de Crăciun din Craiova în 2026 și ce tematică a fost aleasă. Târgul, desemnat cel mai bun din Europa
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Horoscop 13 octombrie 2026. Marți 13 le dă peste cap superstițiile! Cine are o zi excelentă și cine trebuie să fie atent la fiecare pas
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT