Elena Udrea, prima reacţie după decizia Curţii de Apel. „Nu este o soluţie să fii fugar cu atâţia ani de condamnare în spate”

Elena Udrea a făcut declaraţii despre decizia pronunţată vineri de Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă cererea procurorilor ca aceasta să fie plasată sub control judiciar. Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului a dat asigurări că nu va fugi din ţară, după ce a fost condamnat la opt ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei prezidenţiale din 2009.
Razvan Mihalascu
05 mart. 2021, 21:37
Elena Udrea, prima reacţie după decizia Curţii de Apel.

Magistraţii Curţii de Apel au respins astăzi cererea procurorilor ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar. Solicitarea anchetatorilor a avut la bază temerea că fostul ministru la Turismului ar putea pleca din România pentru a scăpa de pedeapsă.

„Este o decizie care mă lasă exact aşa cum eram. Complet liberă am fost, asta am spus şi în faţa instaţei, nu s-a întâmplat nimic nou care să justifice cererea pe care DNA a făcut-o. De doi ani m-am întors de bunăvoie în ţară, fiind plecată din motive care s-au arătat că au fost întemeiate.

Decizia din Gala Bute este clar constatată ilegală în acest moment, deci m-am întors de bunăvoie. De doi ani sunt aici. Am ieşit din ţară, m-am întors. Nu am niciodată intenţia să plec (…) Ce apăruse nou care să facă instanţa sau pe procurori să îi facă pe creadă, că eu aş intenţiona să plec din ţară, după ce am venit de bunăvoie, având trei dosare penale pe rol, adică nu am venit şi am căpătat trei dosare. Având trei dosare am venit de bunăvoie şi de doi ani de zile stau în faţa instanţei, în faţa tuturor instanţelor la care trebuie să mă prezint”, a declarat Elena Udrea, conform Antena3.

Citeşte şi: Elena Udrea face declaraţii la Curtea de Apel: „Sunt un om liber, am un copil, vreau să-mi cresc copilul. De ce să suporte copilul aşa o nedreptate?”

Fostul parlamentar a precizat că e un „om raţional” şi că s-a întors în ţară „având trei dosare pe rol făcute de DNA”.

„Nu este o soluţie, clar, să fii fugar cu atâţia ani de condamnare în spate. Mult mai bine este să rămân în ţară şi să încerc să obţin o soluţie de achitare în acest dosar la Înalta Curte, pentru că este atât de aberantă condamnarea, încât nu cred că are cum să ţină la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plus că am obţinut o primă victorie la Curtea Europeană de justiţie în dosarul Gala Bute ieri, asta înseamnă şi că acest dosar se va rejudeca, deci am toate motivele să rămân în ţară şi să obţin soluţiile favorabile şi corecte în dosarele în care mă chinui de şase ani şi să mă lupt cu cei de la DNA. Ce a fost cel mai important astăzi nu este lucrul acesta pe care îl discutăm noi acum, pentru că procurorii au spus acolo tot felul de bazaconii”, a mai precizat Elena Udrea, conform sursei citate.

Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani de închisoare, iar procurorii DNA au cerut instanţei să-i aplice măsura controlului judiciar, pentru a evita ca aceasta să părăsească ţara.

Citeşte şi: Elena Udrea este sigură că Traian Băsescu ar face închisoare în locul fiicei sale: „Nu am nicio îndoială, ar face-o, dacă ar putea”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Restanțe uriașe, chiar și din 2018, în sportul românesc! O singură federație are de primit peste 33 de milioane de lei de la stat!
Capital.ro
Românii cu repartitoare pe calorifere trebuie să fie atenți la aceste greșeli. Cum pot evita facturile mari la încălzire în iarna 2026–2027
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT