Elena Udrea: Turismul mergea mai bine când eram eu ministru, nu era o jucărie pentru Mazăre şi Grapini

Deputatul PDL Elena Udrea consideră că turismul românesc este într-o stare mai proastă acum, comparativ cu anii în care ea era Ministrul Turismului.
Romania TV
01 oct. 2013, 10:32
Elena Udrea: Turismul mergea mai bine când eram eu ministru, nu era o jucărie pentru Mazăre şi Grapini

Elena Udrea dă ca exemplu datele Institutului Naţional de Statistică (INS) privind sosirile în unităţile de cazare şi evoluţia turismului românesc pe primele opt luni ale anului 2013.

Potrivit deputatului PDL, avem de-a face cu un declin semnificativ faţă de ceea ce se întâmpla în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

„Sosirile în unităţile de cazare au crescut în 2013 cu 3,2%, dar, pe primele 8 luni din 2011, avansul era de 15,6%. De cinci ori mai mare. Numărul înnoptărilor a scăzut anul acesta cu 0,5% (un dezastru evident), în timp ce în 2011, creşterea era de 13,1%. După cum se poate vedea, există o diferenţă uriaşă între perioada în care eram eu ministru şi ce se întâmplă acum”, a spus parlamentarul PDL.

Elena Udrea explică această diferenţă prin lipsa de interes, dar şi prin alocările bugetare către acest sector, care erau mai mari pe vremea ei.

„Diferenţa este dată de interes, de responsabilitate, de alocări bugetare mai consistente (120 de milioane de euro în 2011 faţă de 4 milioane de euro în 2013 pentru infrastructura turistică), de promovarea eficientă a turismului şi, nu în ultimul rând, de munca efectivă depusă”, a adăugat Elena Udrea, care acuză USL că vede în turism doar o jucărie pentru cuplul Mazăre-Grapini.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT