Elena Udrea va beneficia de condiţii de lux în penitenciar: „Va avea un tratament diferit. Va avea în celulă baie proprie, oglindă, etajeră, vas WC, saltea, lenjerie de pat, pătură şi pernă”

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, nu a fost adusă nici până acum în România, la cinci zile distanţă de la decizia definitivă luată de justiţia din Bulgaria.
Filip Stan
14 iun. 2022, 22:22
Elena Udrea va beneficia de condiţii de lux în penitenciar:

Elena Udrea a criticat permanent în procesul din Bulgaria condiţiile de arest din România, aceasta fiind una din strategiile pe care s-a bazat pentru a nu fi trimisă în ţară, astfel încât sindicatele din penitenciare reacţionează în urma afirmaţiilor fostului ministru.

Reprezentantii Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) catalogheaza, într-un comunicat, drept „atacuri sistematice UDREA la imaginea politiei penitenciare” afirmatiile Elenei Udrea privind conditiile de detentie din Romania, considerand ca Politia penitenciara este prejudiciata prin aceste afirmatii.

„Din punct de vedere al spatiului asigurat Elenei Udrea, garantam opiniei publice ca va fi optim pentru respectarea unui spatiu minim individual de 4 mp pe toata perioada executarii pedepsei de catre fostul ministru.

Camerele de detinere asigura fiecarei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalatii de incalzire si utilitati igienico-sanitare, astfel incat fiecare persoana detinuta sa aiba acces permanent la apa potabila si zilnic la apa calda, acces nerestrictionat si permanent la grupurile si instalatiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice si a celorlalte nevoi specifice genului, ori de cate ori este necesar, in conditii de igiena si intimitate. Spatiile de detinere sunt amenajate, astfel incat sa permita iluminatul natural si artificial, precum si aerisirea optima a acestora.

In fiecare camera sunt montate mese pentru servirea hranei, rafturi pentru depozitarea produselor, cuiere si banci, iar in baie rafturi pentru pastrarea incaltamintei. Celelalte bunuri de folosinta indelungata sunt pastrate la magazia penitenciarului unde detinutele au acces conform programului stabilit”, mai transmite FSANP.

Citeşte şi: Mascați de la Poliția Capitalei, cercetați disciplinar după ce s-au angajat ca bodyguarzi la nunta lui Florin Salam. Riscă dosare penale

Oficialii sindicatului explica, de asemenea, ca grupurile sanitare din inchisoarea de la Targsor sunt dotate cu chiuveta, dus, oglinda, etajera si vas WC, compartimentate astfel incat sa asigure intimitatea persoanelor custodiate. Cabinele de toaleta sunt despartite de grupul sanitar prin intermediul usilor PVC, avand asigurata ventilatie naturala printr-o fereastra. De asemenea, accesul la apa potabila este asigurat permanent, prin racordarea Penitenciarului Ploiesti-Targsorul Nou la o sursa autorizata proprie, iar calitatea apei este certificata periodic prin buletine de analiza, scopul fiind acela ca valorile sa corespunda normelor in vigoare.

Apa calda este distribuita in cadrul tuturor sectiilor de detinere, zilnic, in intervalul orar stabilit prin programul aprobat de directorul locului de detinere.

„Elena Udrea va avea puse la dispozitie articole de cazarmament (saltea, lenjerie de pat, patura si perna), conform normativului existent si valabil pentru toate persoanele condamnate din sistem. Elenei Udrea i se va asigura zilnic plimbarea in aer liber timp de minimum doua ore, in curti de plimbare amenajate.

Daca fostul politician nu va opta sa presteze munca ori sa participe la alte activitati in afara camerei, perioada minima de plimbare in aer liber va fi de 3 ore, indiferent de regimul de executare. Hrana Elenei Udrea se va realiza in baza unui meniu diversificat pentru fiecare norma de hrana, cu mentionarea normelor asigurate la mic dejun, pranz si cina. Meniurile sunt avizate de catre medicul sef, acestea fiind afisate, zilnic, in cadrul fiecarei sectii de detinere.

Asigurarea mentinerii legaturii cu mediul de suport este realizata prin intermediul vizitelor, comunicarilor on-line si prin apeluri telefonice efectuate prin intermediul telefoanelor amplasate in interiorul camerei. Mai mult, Elena Udrea va beneficia de televizor amplasat in camera de detinere, precum si de publicatii, emisiuni radiofonice si televizate”, mai precizeaza comunicatul dat publicitatii de sindicatele din penitenciare.

Citeşte şi: Victor Ponta a câștigat la CEDO: A fost condamnat pe nedrept după ce l-a acuzat de corupție pe soțul Alinei Gorghiu

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Cine trebuia să fie la volanul microbuzului morții, în locul șoferului de 83 ani! Dezvăluiri noi despre accidentul în care a fost implicat lotul lui Dinamo 2. Exclusiv
Capital.ro
ANAF schimbă regulile în 2026. Se aplică taxe suplimentare pentru aceste cheltuieli. Cine plătește
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Horoscop 3 august. Ziua în care norocul își schimbă favoriții. Cine începe cu stângul și cine transformă ghinionul într-o mare șansă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România