ELENA UDREA, ARESTATĂ pentru 30 de zile: Am încredere că, în urma apelului, măsura arestului va fi ridicată

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în dosarul Microsoft. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că Elena Udrea trebuie să stea după gratii până pe 12 martie. Decizia a fost imediată contestată de fostul ministru al Turismului. După anunţarea deciziei Instanţei, Elena Udrea a revenit în celula de la arestul Poliţiei Capitalei. Elena Udrea a transmis şi un mesaj pe Facebook, după arestarea sa pentru 30 de zile, spunând că are încredere că, în urma apelului, această măsură va fi ridicată, "probabil, luni".
Iulian Tudor
11 feb. 2015, 18:45
ELENA UDREA, ARESTATĂ pentru 30 de zile: Am încredere că, în urma apelului, măsura arestului va fi ridicată

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft.

Decizia a fost anunțată de unul din avocații Elenei Udrea, Marius Striblea, prezent la sediul instanței supreme. Acesta a precizat că judecătorii au revocat controlul judiciar și s-a emis un mandat de arestare preventivă în legătură cu denunțurile făcute de Dinu Pescariu. Avocatul a mai spus că va contesta decizia de arestare.

AVOCATUL ELENEI UDREA: Mandatul de arest pe 30 de zile e pentru două fapte. L-am contestat deja

În urma hotărârii instanței supreme, Elena Udrea a fost dusă în arestul Poliției Capitalei.

Aproape o sută de persoane sunt implicate în anchetele care o vizează pe Elena Udrea. Mulţi oameni au calitatea de martori, alţii, iniţial inculpaţi, au devenit denunţători după ce au decis să colaboreze cu anchetatorii. Elena Udrea a fost turnată de zeci de persoane, de la oameni de afaceri până la foşti angajaţi şi prieteni apropiaţi. Printre ei, fostul tenismen şi om de afaceri Dinu Pescariu, fosta şefă a CNI Ana Maria Topoliceanu, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Gabriel Marin şi omul de afaceri Gheorghe Stelian. 

Înalta Curte a judecat, într-o şedinţă care a început miercuri, la ora 14.00, cererea procurorilor de arestare preventivă a fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Tursimului în dosarul Microsoft, în care este acuzată de infracţiuni de trafic de influenţă şi o infracţiune de spălare de bani. Elena Udrea a ajuns la Înalta Curte puţin după ora 13.30 şi, în momentul în care a coborât din maşina cu care a fost adusă din arest, era încătuşată. Ea a făcut din nou semnul cu mâna la nas care a stârnit numeroase controverse după discursul din plenul Camerei Deputaţilor.

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost reţinută, marţi, de DNA, în dosarul Microsoft. Ordonanţa de reţinere a fost emisă la ora 21.40. La ieşirea din sediul DNA, Udrea a declarat că „nu se pot pune cătuşe adevărului”.

„Poţi pune cătuşe Elenei Udrea, dar nu poţi pune cătuşe adevărului„, a declarat fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

De la DNA, Elena Udrea a fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei.

Prima noapte în AREST pentru Elena Udrea. Cu cine a stat în CELULĂ şi ce a făcut

Procurorii DNA o acuză pe Elena Udrea de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea), trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România), trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro) şi spălare de bani.

DNA a deschis un nou dosar penal pe numele Elenei Udrea

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT