Elevele care au transmis „ora de istorie” a familiei Ridzi pe facebook s-au ales cu nota scăzută la purtare

Consiliul profesoral de la Colegiul din Petroşani a decis mutarea disciplinară într-o clasă paralelă, dar şi scăderea mediei la purtare pentru două eleve care au postat pe facebook ora de istorie, în care dascălul „preda” istoria familiei Iacob-Ridzi, ancheta în cazul profesorului nefiind finalizată.
Romania TV
10 apr. 2017, 12:39
Elevele care au transmis

Cele două eleve de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani, care au transmis în direct, pe facebook, ora de istorie „predată”, în care se discuta despre familia primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, vor avea nota la purtare scăzută la 6, aceasta fiind decizia Consiliului profesoral.

Directorul liceului în care a avut loc incidental devenit public prin intermediul transmisiunii efectuate de eleve spune că analiza efectuată de profesorii de la clasă şi de întregul grup profesoral al unităţii de învăţământ s-a soldat cu două sancţiuni paralele.

„Cele două eleve au fost mutate într-o clasă paralelă, iar la sfârşitul anului vor avea la purtare media 6″, a precizat Camelia Paraschiv, directorul Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida.

În urmă cu câteva săptămâni, o oră de istorie a profesorului Valentin Stoica a fost transmisă live pe contul de Facebook al unei eleve. Fata şi colega ei de bancă dialogau cu mediul virtual în timp ce cadrul didactic preda o lecţie de istorie în care, la un capitol legat de „Stat şi puterea lui legislativă şi executivă”, a exemplificat cu pasaje din istoria contemporană, pasaje care vizau familia primarului din Petroşani, TIberiu Iacob-Ridzi, şi a soţiei lui, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob- Ridzi.

Citeşte şi: LOVITURĂ pentru un fost ministru. Monica Iacob Ridzi, executată silit

„Când bagi mâna până aici în bani, nu te gândeşti că ai copii mici acasă (…) Când ştii că ai copil mic acasă te apuci să faci tâmpenii şi umbli cu bani publici şi furi din bani ca să te aresteze ăştia… Eşti tâmpit? Şi după aia urli că ai copii mici? Păi când ai furat n-ai avut copii mici?”, se aude, în transmisia pe facebook, vocea cadrului didactic.

Potrivit Mediafax, în dialogul cu elevii, profesorul a explicat cum fostul deputat de Hunedoara, dar şi ministru al Tineretului şi Sportului, provine dintr-o familie „destul de bogată”.

„Ei sunt foarte bogaţi. Deci Monica provine dintr-o familie destul de bogată. Tibi, şi el momârlan de-al nostru, are şi el ceva bănuţi, nici el nu-i sărac. Deci nu-i o familie săracă”, a mai spus profesorul de istorie.

Tot profesorul le-a explicat elevilor că „după faptă vine răsplată” şi, în plus, a emis şi păreri despre starea de sănătate a Monicăi Iacob-Ridzi.

„Ai grijă ce faci că s-ar putea să se întoarcă împotriva ta. Dar legat de boală şi de cancer, nu vă faceţi probleme că eu sunt sigur, sunt aproape sigur că ea nu e bolnavă. Sunt vrăjeli ca să mai stea prin spitale, să iasă mai repede”, a mai spus profesorul.

Vezi si: Monica Iacob Ridzi, închisă la Penitenciarul Gherla, munceşte la o fabrică de piese auto. IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE

Ancheta derulată împotriva cadrului didactic este în etapa de finalizare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Gigi Becali anunţă o campanie masivă de transferuri la FCSB: „Meme Stoica îmi aduce doi jucători din străinătate!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi