Elevi duşi cu salvarea de la Balul Bobocilor la spital după ce s-au îmbătat

BALUL BOBOCILOR de la liceul Cantemir, prilej de distracţie pentru liceeni, s-a încheiat mai puţin plăcut pentru mai mulţi adolescenţi. După elevii care au mimat sexul oral la Balul Bobocilor la Cluj, doi elevi ai Colegiului Naţional "Cantemir Vodă" din Capitală s-au îmbătat criţă şi au fost luaţi cu ambulanţa de la petrecere.
Romania TV
28 oct. 2017, 12:44
Elevi duşi cu salvarea de la Balul Bobocilor la spital după ce s-au îmbătat

Toată seara, în club au fost circa 300 de elevi de la Colegiul Naţional „Cantemir Vodă”. Era petrecerea elevilor de clasa a IX-a, „Balul bobocilor”, scrie click.ro. Alături de copii, în club au fost prezenţi şi profesori, precizează sursa citată. Cu toate acestea, în jurul orei 23.00, bodyguarzii clubului au scos afară un băiat de 14 ani, în stare avansată de ebrietate.

Zeci de elevi s-au adunat în jurul lui, în timp ce acesta zăcea alb la faţă, aproape inconştient, pe asfalt. La scurt timp, au sosit la faţa locului părinţii băiatului, dar şi Salvarea. Medicii au încercat 40 de minute să îl ajute pe băiat, dar în cele din urmă l-au dus la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”.

Citeşte şi: Balul Bobocilor CLUJ. Elevii care au mimat sexul oral scapă de sancţiuni

După miezul nopţii, un alt elev, de 16 ani, a fost în aceeaşi situaţie, stare avansată de ebrietate, şi a fost dus, de asemenea, la acelaşi spital.

Ambii elevi, unul de 14 ani, şi altul de 16 ani, au fost internaţi la Secţia Toxicologie, iar vineri la prânz au fost externaţi.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Marius Șumudică, discurs virulent după debutul lui Gică Hagi la națională: “Revoluționăm fotbalul? Dobre a jucat fundaș dreapta!”
Capital.ro
Alimentele de bază rămân mai ieftine? Decizia care poate prelungi plafonarea prețurilor până la finalul anului. Anunțul lui Tanczos Barna
Playtech.ro
O nouă zi liberă pentru o categorie de bugetari pe 5 iunie. Cine va avea parte de un weekend prelungit
Adevarul
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Mulți angajați scapă de impozite. Se schimbă taxarea pentru contracte
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți