Elevii claselor a VIII-a şi a XII-a vor reveni la şcoală pentru pregătirea examenelor naţionale. Anunţul ministrului Educaţiei

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor reveni la școală, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale, Evaluare Națională 2021 și Bacalaureat 2021, a anunţat, miercuri, ministrul Educaţiei. Monica Anisie nu a precizat însă data când elevii din anii terminali vor putea reveni fizic la şcoală. 
Romania TV
04 nov. 2020, 08:51
Elevii claselor a VIII-a şi a XII-a vor reveni la şcoală pentru pregătirea examenelor naţionale. Anunţul ministrului Educaţiei

„Așa cum am procedat și în primăvară, noi am susținut elevii care trebuia să participe la examenele naționale. Vă amintiți că pe lângă acele teste de antrenament, am realizat și cursuri de pregătire pentru elevi la Teleșcoala, dar am și redeschis unitățile de învățământ pentru 2 săptămâni tocmai pentru a da posibilitatea copiilor să revină în spațiul școlii și să facă ore de pregătire cu profesorii pentru examenele naționale. Am experimentat deja acest lucru și vom continua”, a declarat Monica Anisie, într-o conferință de presă organizată în Teleorman, potrivit edupedu.ro.

 

EVALUARE NAŢIONALĂ 2021. Ministerul Educaţiei a publicat noile modele de subiecte 

Ministerul Educaţiei a publicat noile subiecte concepute pe modelul testărilor internaționale.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2021. La limba și literatura română, modelul cuprinde două mari subiecte cu mai multe subpuncte. La primul subiect, elevii primesc două texte la prima vedere și au de răspuns la mai multe întrebări pe foaia de examen.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2021. La cel de-al doilea subiect, elevii au de redactat un text de cel puțin 150 de cuvinte, după modelul următor: „Imaginează-ți că ai călătorit la Polul Nord. Redactează o notă din jurnalul tău de călătorie, de cel puțin 150 de cuvinte, care să cuprindă prezentarea unei emoții/a unui sentiment din timpul acesteia, o secvență narativă, una descriptivă și una explicativă. Data redactării jurnalului este 2 noiembrie 2020”.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2021. La matematică, modelul de subiect cuprinde tot trei exerciții, dintre care două sunt de geometrie.

 
 
 
 

Peste 4.000 de şcoli şi grădiniţe şi-au mutat cursurile în online. În 367 de şcoli au fost înregistrate cazuri COVID

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat, marţi, că în 4.036 de unităţi de învăţământ sunt în scenariul roşu, iar  preşcolarii şi elevii participă la cursuri online. În 367 de şcoli au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus. 

3.669 de unități de învățământ apar în scenariul 3 din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare.

8.543 de unități de învățământ figurează în Scenariul Verde care presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Alte 5.077 de unități de învățământ figurează în Scenariul galben. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

 

ŞCOLI ÎNCHISE până trece pandemia

Președintele Klaus Iohannis susține că se va păstra actualul sistem, iar acolo unde incidența cazurilor trece de 3 la o mie de locuitori, școlile vor rămâne închise.

Există analiză care recomandă trecerea școlii în sistem online, de aceea s-a și hotărât ca atunci când incidența trece de 3 să se treacă în online. Știu că există voci care solicită redeschiderea școlilor. Eu am solicitat o analiză aprofundată experților și dacă apare vreo schimbare vă vom anunța„, a spus Klaus Iohannis.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Microbuze de 28,8 milioane de euro pentru IGSU: cine a câștigat licitația și ce legături apar cu un apropiat al lui Klaus Iohannis
Capital.ro
Doliu în televiziune! Un mare nume din industrie s-a stins la doar 47 de ani: Suntem profund îndurerați
Playtech.ro
La ce se uită însoţitorii de zbor când te urci în avion. Detaliile pe care le urmăresc mereu: „Vă scanăm în câteva secunde”
Adevarul
Lacul Cinciș, de nerecunoscut după epoca vacanțelor de 1 Mai. De la sutele de corturi la junglă, insule și locuri interzise
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața după ce a suferit un infarct la volan, în București. A intrat cu mașina într-o șoferiță de 32 de ani
iamsport.ro
Nu Iordănescu, Lucescu sau Ienei! ”El a fost cel mai șmecher antrenor din istoria fotbalului românesc”
MediaFlux
Gest extrem de îndrăzneț făcut de fiica lui Putin. Absolut nimeni nu are voie să se apropie de un supercomputer
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR