Elodia Ghinescu, declarată moartă la patru ani de la dispariţie

Avocata Elodia Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, a fost declarată moartă, marţi, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov, iar după obţinerea certificatului de deces soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, ar putea fi trimis în judecată pentru omor. Decizia poate fi atacată prin apel în termen de 15 zile.
Romania TV
08 nov. 2011, 13:49
Elodia Ghinescu, declarată moartă la patru ani de la dispariţie

Avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a declarat că instanţa a admis, marţi, solicitarea de declarare în mod oficial a morţii Elodiei Ghinescu, data decesului fiind stabilită pentru 30 august 2007.

Potrivit acesteia, după ce decizia va deveni definitivă şi irevocabilă atunci se va putea cerere trimiterea în judecată a lui Cristian Cioacă pentru omor.

S-a admis cererea şi s-a stabilit data morţii pe 30 august 2007. Aştept deocamdată să se redacteze sentinţa şi să ne fie comunicată. Decizia poate fi atacată prin apel în termen de 15 zile. Dacă nu se va întâmpla, urmează să se elibereze un certificat de deces, iar acesta şi sentinţa vor fi depuse la dosarul de omor. Apoi, eu sper, că procurorii îl vor trimite în judecată pe Cioacă„, a spus avocata Radu.

Procurorii Parchetului instanţei supreme anunţau, în luna septembrie, că aşteaptă hotărârea judecătorească de declarare a morţii Elodiei Ghinescu, în acest context analizându-se posibilitatea trimiterii în judecată a soţului acesteia, poliţitul Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul dispariţiei avocatei braşovene.

Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Braşov a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind – potrivit acestuia – acela de a vedea cu ce bărbat se conversa.

Cioacă a spus că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. De altfel, instanţa supremă a reţinut infracţiunea de omor atunci când anchetatorii au propus arestarea poliţistului, însă, în lipsa cadavrului, judecătorii l-au eliberat.

Ulteriror, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)-Biroul Teritorial Braşov au dispus începerea urmăririi penale în cauza constituită ca urmare a plângerilor formulate de familia avocatei dispărute şi a Baroului de Avocaţi din Braşov faţă de Cioacă – pentru instigare la acces fără drept la sisteme informatice, instigare la restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi instigare la transferul neautorizat de date informatice, fapte aflate în concurs real, precum şi faţă de Marius Sebastian Breazu şi Marius Adrian Niţu – pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transfer neautorizat de date informatice, fapte aflate, de asemenea, în concurs real.

În acest caz, pe numele lui Cristian Cioacă a fost emis mandat de arestare preventivă, în 24 ianuarie 2008, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, el stând doar câteva zile încarcerat, întrucât instanţa de recurs a admis cererea poliţistului de a fi eliberat sub control judiciar.

Cioacă a motivat sarcastic, în faţa instanţei supreme, că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă.

În 27 septembrie 2010, Cristian Cioacă a fost condamnat, de către Curtea de Apel Braşov, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei în procesul în care este acuzat de violarea corespondenţei electronice a avocatei Elodia Ghinescu.

De asemenea, în 5 august 2010, poliţistul Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru furt, de către procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, fiind acuzat că şi-a însuşit bunuri ale soţiei sale dispărute, valoarea totală a bunurilor fiind evaluată la 700.000 de lei.

În 18 septembrie 2008, părinţii Elodiei Ghinescu au solicitat autorităţilor punerea sub sechestru asiguratoriu a apartamentului din Braşov al cuplului, pentru ca Cioacă să nu îl poată vinde, aşa cum intenţiona.

Cristian Cioacă a mai fost chemat la audieri, însă acesta nu mai vrea să dea nicio declaraţie şi refuză în mod constant să mai fie testat la poligraf deşi „e principalul suspect”.

Pe domnul Cioacă nu l-am mai chemat pentru că de vreo doi ani de zile nu vrea să mai colaboreze în sensul că nu mai dă nicio declaraţie, nu solicită administrarea vreunei probe şi refuză în mod constant să mai fie testat la poligraf încă o dată. Şi atâta timp cât nu are ce să spună şi nu mai vrea să dea nicio declaraţie n-are rost să-l mai chemăm. E principalul suspect cum a fost de la început!„, declara procurorul-şef Marius Iacob.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Băncile centrale se tem de un nou val de inflație. Războiul din Orientul Mijlociu și petrolul scump complică deciziile privind dobânzile
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat