Elveţia pune capăt secretului bancar, însă nu şi cu România

Elveţia a pus capăt în mod oficial secretului bancar cu primele schimburi automate de informaţii care au început la finele lunii septembrie, a anunţat vineri Administraţia fiscală elveţiană, informează AFP, preluată de Agerpres.
Romania TV
05 oct. 2018, 17:55
Elveţia pune capăt secretului bancar, însă nu şi cu România

Administraţia fiscală elveţiană a precizat că aceste prime schimburi automate de informaţii au vizat statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte nouă state şi teritorii, printre care insulele Jersey şi Guernesey, Canada, Norvegia şi Japonia.

Ciprul şi România sunt excluse pentru moment din aceste schimburi deoarece nu îndeplinesc încă normele internaţionale în materie de confidenţialitate şi securitate a datelor.

De asemenea, transmiterea de date către Australia şi Franţa a înregistrat unele întârzieri în condiţiile în care, din motive tehnice, cele două ţări nu au putut încă livra la rândul lor date către Administraţia fiscală elveţiană.

Un număr de aproximativ 7.000 de instituţii financiare, printre care bănci, trusturi şi companii de asigurări, sunt înregistrate la Administraţia fiscală elveţiană şi sunt obligate să colecteze şi să îi transmită informaţii.

Administraţia fiscală elveţiană a precizat că a trimis statelor partenere informaţii cu privire la aproximativ două milioane de conturi şi a primit la rândul său informaţii cu privire la câteva milioane de conturi, adăugând că cifrele definitive cu privire la datele obţinute nu sunt încă disponibile.

Informaţiile privesc în special numele, adresa, ţara de rezidenţă şi numărul de identificare fiscală, precum şi indicii cu privire la instituţia financiară declarantă, soldul contului şi veniturile de capital.

Începând de acum, schimburile de informaţii vor avea loc în fiecare an. În 2019, ar urma să aibă loc schimburi de informaţii cu aproximativ 80 de state, cu condiţia să îndeplinească cerinţele în materie de confidenţialitate şi securitate a datelor. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT